Prima pagină » Economic » INS confirmă creșterea economică în trimestrul al treilea din 2021, dar România rămâne în coada clasamentului statelor UE, departe de media europeană

INS confirmă creșterea economică în trimestrul al treilea din 2021, dar România rămâne în coada clasamentului statelor UE, departe de media europeană

Madalina Prundea
INS confirmă creșterea economică în trimestrul al treilea din 2021, dar România rămâne în coada clasamentului statelor UE, departe de media europeană
INS a anunțat Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2021 / Sursa foto: Shutterstock

Institutul Național de Statistică a menținut, în cea mai mare parte, creșterea PIB-ul României în trimestrul III 2021 anunțată în datelor provizorii de la începutul lunii decembrie. Conform datelor publicate de Eurostat la acea vreme, România avea creșterea economică cea mai mică din Uniunea Europeană în trimestrul III, de 0,4% față de cel anterior.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate miercuri, comparativ cu trimestrul II din 2021, Produsul Intern Brut în trimestrul III a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,4%, la fel ca în estimările din decembrie.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2020, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 7,4% pe seria brută şi cu 8,2% pe seria ajustată sezonier. În decembrie 2021, datele arătau o creștere cu 7,4% pe seria brută și cu 8,1% pe seria ajustată sezonier.

În perioada 1 ianuarie – 30 seprembrie 2021, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada similară din 2020, cu 7,2% pe seria brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier. În decembrie, datele erau 7,1% pe seria brută şi 6,9% pe seria ajustată sezonier, potrivit INS.

La coada UE

Conform primelor date provizorii, din decembrie 2021, creșterea Produsului Intern Brut în trimestrul III, de 0,4% comparativ cu trimestrul II, plasa România pe ultimul loc în Uniunea Europeană, la egalitate cu Slovacia și în fața Lituaniei, a cărei economie a stagnat.

Clasamentul economiilor performante ale UE în trimestrul III este condus de Austria, cu o creștere de 3,8%, urmată de Franța – 3% și Portugalia.

România era departe de media Uniunii Europene, de 2,1% creștere în al treilea trimestru față de precedentul.

Comparând trimestul III al anului trecut cu perioada similară din 2020, PIB-ul țărilor membre UE a crescut, în medie, cu 4,1%, conform Eurostat. Datele publicate includ și cifrele din Statele Unite ale Americii, mai apropiate de ale României, respectiv o creștere de 0,5% în trimestrul III din 2021, față de trimestrul anterior. Comparativ cu același interval din 2020, economia americană a crescut cu 4,9%.

Ce a dus la creșterea PIB

Pe categorii de resurse, în trimestrul III din 2021, în această variantă provizorie, dinamica PIB şi cea a valorii adăugate brute nu s-au modificat, comparativ cu varianta provizorie din decembrie.

Volumul valorii adăugate brute a înregistrat modificări mai importante în:

  • informaţii şi comunicaţii (+0,3 puncte procentuale), de la 113,9% la 114,2%;
  • construcţii (-0,2 puncte procentuale), de la 93,9% la 93,7%;
  • intermedieri financiare şi asigurări (-0,2 puncte procentuale), de la 99,7% la 99,5%;
  • tranzacţii imobiliare (-0,2 puncte procentuale), de la 102,1% la 101,9%

Volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 0,3 puncte procentuale.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB în trimestrul III 2021, între cele două estimări, au înregistrat:

  • cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +5,6% la +5,4%, ca urmare a scăderii volumului său de la 109,3% la 109,0%;
  • cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, de la 0,0% la -0,3%, ca urmare a scăderii volumului său de la 100,3% la 98,4%;
  • formarea brută de capital fix, de la -0,1% la -0,5%, ca urmare a reducerii volumului său de la 99,6% la 98,3%

Cât este PIB-ul României

Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul III 2021 a fost de 295,122 miliarde de lei (295,216 miliarde de lei anterior), preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,4% faţă de trimestrul II 2021 şi cu 8,2% faţă de trimestrul III din 2020.

Produsul Intern Brut estimat pentru primele nouă luni din 2021 a fost de 866,173 miliarde de lei (866,299 miliarde de lei anterior) preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 6,9% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020.

Primele date ”semnal” privind evoluția PIB pe trimestrul IV 2021 vor fi publicate pe 15 februarie 2022.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Salarii de 5.400 de euro pe lună pentru muncitorii români! Țara în care se câștigă o avere
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Ce se întâmplă doctore
Un italian a plătit o avere pentru a fi readus la viață după moarte. Va fi criogenat la -196 de grade Celsius în recipiente cu azot lichid/ VIDEO
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Unele molii își folosesc organele genitale pentru a „țipa” la lilieci
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi