Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan: La 12.00, îi aștept la discuții pe șefii de autobaze și depouri STB. Nu va fi o negociere. Cer PSD să se pronunțe în cazul grevei

Nicușor Dan: La 12.00, îi aștept la discuții pe șefii de autobaze și depouri STB. Nu va fi o negociere. Cer PSD să se pronunțe în cazul grevei

Otilia Serescu
Nicușor Dan: La 12.00, îi aștept la discuții pe șefii de autobaze și depouri STB. Nu va fi o negociere. Cer PSD să se pronunțe în cazul grevei
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei / Sursa: Alexandra Pandrea

Primarul general Nicușor Dan a spus, vineri, că îi așteaptă la discuții pe șefii de depouri și autobaze STB, în contextul în care șoferii continuă greva pentru a doua zi consecutiv. „Nu va fi o negociere”, a punctat el, adăugând că cere PSD să se pronunțe în cazul protestului: „Fie susține această manifestare, fie retrage spirjinul politic domnului Petrariu, care a organizat această grevă”.

„Avem în continuare de-a face cu o manifestare total irațională. Chiar dacă oficial hotărârea Tribunalului București (prin care s-a decis sistarea grevei – n.red.) a fost comunicată azi, toată lumea știe că a fost luată ieri. Să nu iei în considerare acest lucru, riscând pierdea locului de muncă și răspunderea penală, e un lucru irațional”, a spus, vineri, Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

În acest context, primarul general a convocat o întâlnire, la ora 12.00, la sediul Primăriei Capitalei, cu șefii de de autobaze și depouri.

„Sunt 20 de persoane, care sunt membri în conducerea acestei instituții – STB – și mulți sunt membri de sindicat. (Convocarea întâlnirii s-a făcut – n.red.) pentru două motive: 1. Vreau să le transmit, prin ei, angajaților STB hotarârea noastră de a merge înainte în aplicarea legii și a hotărârii judecătorilor. Nu se pune problema să nu aplicăm o hotărâre judecătorească. Și 2. Să înțeleg care sunt acele probleme care pot fi rezolvate, ca să câștigăm timp. (…) Întânirea de la 12.00 nu este o negociere, este o informare că nu ne jucăm cu asta, și o informare din partea lor către mine cu privire la anumite probleme care există în STB.”, a afirmat edilul.

În plus, Nicușor Dan a cerut ca Partidul Social Democrat să ia o poziție în cazul grevei șoferilor STB.

„Cer PSD să se pronunțe pentru că avem o grevă care paralizează Bucureștiul și afectează sute de mii de bucureșteni, organizată de un consilier general PSD, care și-a câștigat mandatul pe lista PSD. Cer PSD  să se pronunțe pe una din două opțiuni: fie susține această manifestare, fie retrage spirjinul politic domnului Petrariu, care a organizat această grevă”, a transmis Nicușor Dan.

Aangajații STB, societatea de transport public din București, au intrat vineri dimineață în grevă generală, pentru a doua zi consecutiv, sindicaliștii spunând că revendicările lor privind creșterile salariale nu au fost soluționate.

Dosar penal pentru greva STB

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 (PJS3) au deschis un dosar penal in rem cu privire la greva șoferilor Societății de Transport București (STB), au spus oficialii instituției, pentru GÂNDUL.

„A fost înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de declarare a grevei cu încălcarea Legii dialogului social”, au spus oficialii PJS3.

Unul dintre articolele cu privire la care procurorii au suspiciuni că a fost încălcat este 191, aliniatul (1) din Legea 62/2011, respectiv Legea dialogului social.

Conform textului de lege, „participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns să participe la grevă sau să refuze să participe”.

Dosarul penal a fost deschis în urma unui proces verbal de sesizare depus de Brigada de Poliție pentru Transportul Public.

O altă plângere penală a fost depusă tot Brigada Transporturi, de către directorul STB.

În paralel, vineri, de la ora 12.00, la Tribunalul București se judecă o solicitare depusă tot de STB prin care se cere constatarea nelegalității grevei.

În cursul zilei de joi, magistrații de la Tribunalul București a dispus suspendarea grevei angajaților Societății de Transport București și reluarea imediată a activității. Hotărârea instanței a fost executorie.

Acțiunea în instanță a fost introdusă de către conducerea STB, care a reclamat că greva este ilegală, nefiind parcurși pașii procedurali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa