Prima pagină » Știri » Bustul lui Ștefan cel Mare din Tecuci a dispărut. Lucrarea avea 1,5 tone

Bustul lui Ștefan cel Mare din Tecuci a dispărut. Lucrarea avea 1,5 tone

Radu Cristian
Bustul lui Ștefan cel Mare din Tecuci a dispărut. Lucrarea avea 1,5 tone

Bustul lui Ștefan cel Mare din Tecuci, o lucrare realizată în 2004, care a costat la acea vreme 900 de milioane de lei, a dispărut.

Comunitatea a încercat să-i găsească un loc în municipiu dar nu au reușit. Bustul a fost abandonat mai întâi într-un garaj al Primăriei, după care a fost transportat la Depozitul de la Unitatea Militară, relatază Ziarul Tecucean.

„Ce s-ar întâmpla dacă ar afla Ștefan cel Mare că bustul lui, făcut acum 18 ani, stă într-un garaj de atâta vreme? E vorba de trei tone de bronz care a costat un miliard de lei în 2004. Este o investiție foarte mare“, a declarat profesorul Vasile Ghica într-o intervenție avută în Consiliul local Tecuci.

Pe 28 ianuarie, funcționari ai Primăriei Tecuci s-au deplasat la Depozitul de la Unitatea Militară pentru a constata starea bustului. Se avea în vedere scoaterea acestuia din anonimat și efectuarea demersurilor necesare pentru amplasarea bustului într-un loc care va fi identificat pe raza Municipiului Tecuci.

Funcționarii din Tecuci au fost uimiți atunci când au constatat că lucrarea artistului Dan Mateescu, bustul lui Ștefan cel Mare, care a costat 900 milioane de lei în 2004, nu mai există. O tonă și jumătate de bronz, transformată în operă de artă, a cărei valoare s-a triplat în ultimii 18 ani, au dispărut fără ca nimeni să știe unde.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!