Prima pagină » Actualitate » PMP: INS minte în raportări oficiale. Tocmai ne-a anunțat că s-a ieftinit curentul electric faţă de anul trecut

PMP: INS minte în raportări oficiale. Tocmai ne-a anunțat că s-a ieftinit curentul electric faţă de anul trecut

Otilia Serescu
PMP: INS minte în raportări oficiale. Tocmai ne-a anunțat că s-a ieftinit curentul electric faţă de anul trecut

Partidul Mişcarea Populară (PMP) atrage atenţia asupra posibilităţii ca, din raţiuni politico – electorale, „o instituţie fundamentală a statului român să fie transformată în instrument de propagandă politică de actuala coaliţie PSD – PNL – UDMR”. Publicând evaluarea lunară a indicelui preţurilor de consum pentru ianuarie 2022, Institutul Naţional de Statistică a anunţat că inflaţia a ajuns la un nivel de 8,4%.

„Diavolul se ascunde însă în detalii: aşa se face că INS ne informează că, în ianuarie 2022, costul cu energia electrică s-ar fi diminuat cu 2,16% faţă de aceeaşi lună din 2021. Asta în condiţiile în care evidenţa sensibilă ne arată că, în realitate, facturile la curent au crescut cu 30% – 50% faţă de ce se întâmpla anul trecut. Mai mult, foarte mulţi furnizori de electricitate nici măcar nu au emis facturile aferente lunii trecute – deci nu e deloc evident din ce punctaj propagandistic au scos respectivele cifre. În ceea ce priveşte gazele naturale, Institutul Naţional de Statistică (aflat în subordinea directă a Guvernului) ne anunţă de un avans de doar 60,9%, când toţi oamenii se plângă că facturile le-au venit nu duble, ci triple”, conform unui comunicat al PMP, transmis luni.

Conform sursei citate, tot de la INS aflăm şi că alimentele s-au scumpit cu doar 7,24% în ultimul an, în contextul în care sunt produse alimentare la care preţurile, pur şi simplu, s-au dublat. Motorina s-a scumpit cu 40%: de la 5 lei în ianuarie 2021 la 7 lei în ianuarie 2022. Ei bine, INS raportează mândru o majorare de doar 24,45% pe acelaşi interval.

„BNR doar ce a mărit dobânda de politică monetară la 2,5 puncte procentuale tocmai pentru a stăvili inflaţia, pe care ei o estimează ca ajungând la 11,2% în trimestrul II din 2022, iar INS ne dă asigurări că suntem cam la acelaşi nivel ca în noiembrie 2021 (când s-a raportat inflaţie de 7,94%)”, arată membrii formațiunii politice.

PMP: Suntem la nivel de ceauşism timpuriu

În acest context general, menționează PMP, „se nasc îndoieli majore cu privire la acurateţea cifrelor prezentate de Institututul Naţional de Statistică”.

Partidul Mişcarea Populară cere public INS să prezinte detaliat calculele făcute pentru a raporta acest nivel de 8,4% al inflaţiei pentru fiecare categorie de produse în parte şi care este concret metodologia de colectare a informaţiilor care stau la baza acestor informaţii.

„Reamintim faptul că domnul Tudorel Andrei a fost numit în fruntea INS de către Victor Ponta în 2013, când fostul prim-ministru era nemulţumit de comunicările Institutului în condiţiile referendumului eşuat pentru demiterea Preşedintelui Băsescu din 2012. Deci, de la bun început, existau semne că această instituţie poate fi folosită ca o pârghie politică”, conform partidului.

Potrivit sursei citate, „actuala conducere a INS îşi dovedeşte în formă continuată slugărnicia faţă de Puterea politică vremelnică”.

„Drept dovadă, nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale: astfel, Institutul Naţional de Statistică nu a publicat niciodată de la intrarea în vigoare a legii 174/2020 valoarea coşului de consum în funcţie de care ar trebui să se calculeze salariul minim pe economie şi alte prestaţii sociale prevăzute de diverse legi tocmai pentru a face economie la bugetul de stat”, transmite sursa menționată anterior.

În viziunea PMP, Parlamentul ar trebui să iniţieze o comisie de anchetă faţă de ce se întâmplă la INS şi să ceară compararea cifrelor avute în vedere de către BNR şi de către instituţia condusă de Tudorel Andrei pentru a vedea ce se întâmplă.

„Altfel, suntem la nivel de ceauşism timpuriu cu obiectivele cincinalului îndeplinite în trei ani şi jumătate”, conchide PMP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cernavodă lasă România cu deficit de energie. Importuri din Ucraina pentru acoperirea necesarului
Digi24
O țară NATO a introdus începând de azi serviciul militar obligatoriu de 11 luni
Cancan.ro
BOMBA VERII! Livia ex-Bordea s-a întors în brațele fostului iubit
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață cu bustul la vedere: „O fată din anii ’90 știa că valoarea ei nu se măsoară în like-uri”
Adevarul
Ghinionul unui primar PSD, plecat la munte cu mașina Primăriei. Vacanța s-a încheiat după ce Poliția a descoperit că autoturismul nu avea RCA
Mediafax
Noua lege a salarizării: Sindicatele din Sănătate nu acceptă modificări în minus
Click
Ce cadou a primit Simona Trașcă de la soțul ei dupa nuntă. „Am ajuns la sapă”
Digi24
Teoria Wildberries a înfrângerii Rusiei: Distrugerea „Amazonului rusesc”, mai devastatoare pentru Putin decât bombardarea rafinăriilor
Cancan.ro
Cel mai controversat cuplu și-a mai dat o șansă: s-au împăcat! Primele imagini
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă să încarci instalația de AER CONDIȚIONAT a mașinii în 2026?
Descopera.ro
Ce este paradoxul somnului? Visele sunt de fapt...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
Un rover care a ajuns pe Marte în urmă cu mai bine de 20 de ani a dezvăluit ceva surprinzător despre Planeta Roșie