Prima pagină » Știri » O nouă taxă pe stațiune va fi aplicată din acest an pe litoralul românesc. Oamenii vor plăti și promovarea turistică

O nouă taxă pe stațiune va fi aplicată din acest an pe litoralul românesc. Oamenii vor plăti și promovarea turistică

Radu Cristian
O nouă taxă pe stațiune va fi aplicată din acest an pe litoralul românesc. Oamenii vor plăti și promovarea turistică

Autoritățile transmit că la Năvodari se va aplica, din acest an, o taxă de stațiune. Mai precis, turiștii care își vor petrece vacanța în Mamaia Nord și Năvodari vor fi nevoiți să achite 1% sută din tariful unei nopți de cazare.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Năvodari, Elena Aftene, a declarat că este vorba despre sume foarte mici, care nu vor avea un impact asupra bugetului turiștilor.

„Spre exemplu, dacă noaptea de cazare costă 400 de lei, turistul va plăti în plus suma de 4 lei, taxă de promovare turistică. Vorbim de sume foarte mici, care nu vor avea un impact asupra bugetului turiștilor”, a explicat Elena Aftene, purtătorul de cuvânt al Primăriei Năvodari.

Operatorii economici de pe litoral speră că acest lucru să ducă la dezvoltarea stațiunii, asta pentru că mare parte din banii colectați prin această taxă vor fi folosiți tocmai pentru promovarea destinației, atât la evenimente interne cât și externe.

Practica taxelor pe stațiune este una obișnuită pe litoralul românesc. Începând cu 2021, cei care se cazează în stațiunile Saturn, Venus, Jupiter, Neptun şi Olimp plătesc 5 lei pe zi.

Agenții economici vor avea obligația de a vira taxa colectată la bugetul local.

În urmă cu 4 ani, în 2018, zona de litoral a orașului Năvodari – denumită Mamaia Nord, a fost declarată stațiune turistică de interes național.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară