Prima pagină » Actualitate » „Palatele Brâncovenești”, transformate din Centru de Cultură în serviciu public de interes local. Șeful instituției refuză să explice schimbarea

„Palatele Brâncovenești”, transformate din Centru de Cultură în serviciu public de interes local. Șeful instituției refuză să explice schimbarea

Nicolae Oprea
„Palatele Brâncovenești”, transformate din Centru de Cultură în serviciu public de interes local. Șeful instituției refuză să explice schimbarea

Consiliul General al Municipiului București a votat în ședința de miercuri reorganizarea Centrului de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” în „serviciu public de interes local”. Proiectul a fost votat de consilierii PSD și PNL, iar cei de la USR s-au abținut.

Surse din administrație au precizat încă de luni pentru Gândul că inițiatorul proiectului, Geani Dinu, care este șeful acestei instituții (director interimar), nu ar avea studii de specialitate, necesare pentru o funcție de conducere a unei instituții culturale. Practic, prin această reorganizare, Dinu ar rămâne în continuare pe funcție.

„Centrul de Cultură «Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului» se reorganizează ca serviciu public de interes local al Municipiului București cu personalitate juridică, finanțat din subvenții de la bugetul local al Municipiului București și din venituri proprii, cu menținerea numărului total de 51 posturi, din care 8 posturi de conducere”, se arată în proiectul votat miercuri în ședința CGMB.

Geani Dinu nu oferă explicații pentru solicitarea făcută

Proiectul este semnat chiar de către directorul instituției, Marian Geani Dinu.

Contactat luni de Gândul, Geani Dinu a refuzat să răspundă la telefon care sunt motivele pentru care solicită această reorganizare, și a cerut întrebările pe mail, menționând că răspunsul „va fi oferit prin biroul de presă al PMB”. Până la ora transmiterii acestui articol, redacția Gândul nu a primit vreun răspuns din partea lui Geani Dinu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea