Inflația a urcat la aproape de 14% în aprilie față de anul trecut. Cea mai mare scumpire este la gaze, cu peste 85%

Inflația a urcat la aproape de 14% în aprilie față de anul trecut. Cea mai mare scumpire este la gaze, cu peste 85%
Sursa foto: Shuterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 11/05/2022, 10:45
Actualizat: 11/05/2022, 10:50

Inflația este foarte aproape de pragul de 14% în aprilie, după ce luna trecută abia depășise 10%, față de aceleași luni ale anului trecut, conform datelor oficiale publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS), ritm previzionat și de Banca Națională a României (BNR).

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 13,8 % în luna aprilie 2022, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, crescând astfel cu 3,6% față de nivelul de luna anterioară. Cele mai mari scumpiri au fost la gaze, energie electrică și combustibili.

Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022, comparativ cu luna martie 2021, a ajuns la un nivel de două cifre, respectiv de 10,2%.

Evoluția din ultima lună

INS a publicat miercuri datele privind indicele preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional, dar și indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – care este un indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE.

Datele centrizate ale INS arată că preţurile de consum în luna aprilie 2022 comparativ cu luna martie 2022 au crescut cu 3,7% (față de 1,9% în luna anterioară), iar rata inflaţiei de la începutul anului, în aprilie față de decembrie 2021  a fost de 7,9% – (față de 4% în martie 2022 comparativ cu decembrie 2021)

De la an la an, rata anuală a inflaţiei în luna aprilie a fost de 13,8, comparativ cu aprilie 2021 (față de 10,2 în martie și 8,5%, în februarie)

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni – respectiv  mai 2021 – aprilie 2022, față de mai 2020 – aprilie 2021 – a fost de 7,4%, comparativ cu 6,5% în intervalul precedent – (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021).

În ceea ce privește indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE – în luna aprilie 2022 comparativ cu luna martie 2022 este 102,37%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 11,7%, iar rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) determinată pe baza IAPC este 6,4%.

Cu o lună înainte, în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) era de 101,95%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,6%, iar rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) determinată pe baza IAPC este 5,6%.

Topul scumpirilor

Absolut toate produsele și serviciile s-au scumpit față de anul trecut.

Cele mai mari creșteri ale prețurilor de consum au fost, în aprilie 2022, față de aprilie 2021, la marfuri alimentare, de 13,54% (în creștere de la 11,2% din martie), urmate de mărfuri nealimentare, de 16,35% față de 11,86% în martie) și servicii, de 7,11% (față de 6,53% în martie).

Cea mai mare scumpirea a fost, și în aprilie de la an la an, la gaze, dar cu un procent aproape dublu față de martie, respectiv de 85,27%, față de 46,49% kuna anterioară, când s-au luat în considerare prevederile primei ordonanțe pentru prețurile la gaze și energie, care a expirat la finalul lunii martie, OUG nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece.

Conducerea BNR explica, marți, când a majorat din nou rata dobânzii de politică monetară că România se va confrunta cu scumpiri puternice, de două cifre, și în următorul an, estimând că rata anuală a inflației își va accentua creșterea în perioada următoare și va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023.

„Astfel, rata anuala a inflației este așteptată să-și accentueze ascensiunea în trimestrul II 2022 și să descrească doar gradual în următoarele patru trimestre, dar mai alert ulterior, pe fondul unor ample efecte de bază și în condițiile restrângerii excedentului de cerere agregată spre valori cvasi-nule. Prin urmare, dinamica inflației va urca probabil considerabil peste nivelurile previzionate anterior și va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023, rămânând deasupra intervalului țintei la finele orizontului prognozei”, preciza, marți, conducerea BNR.

„Determinante pentru noua perspectivă a inflației sunt majorările mult mai ample anticipate ale prețurilor alimentelor procesate și combustibililor, precum și ale prețurilor gazelor naturale și energiei electrice, al căror impact inflaționist va fi însă atenuat substanțial până în martie 2023 de schemele de plafonare a prețurilor la energie pentru consumatorii casnici, dar se va evidenția pregnant ulterior, contrabalansând parțial și temporar influențele de sens opus venite din efecte de bază și din corecții probabile ale cotațiilor mărfurilor energetice”, potrivit conducerii băncii centrale.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) estima, în 5 aprilie, când a decis o nouă majorare a dobânzii-cheie, începând din 6 aprilie, că, „potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației este așteptată să crească ceva mai pronunțat în următoarele luni decât s-a anticipat în luna februarie, sub impactul șocurilor pe partea ofertei”.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Lapte cu sodă caustică și peroxid de hidrogen. Producătorii mascau produsele stricate
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto