Prima pagină » Război în Ucraina » Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, candidat la stand-up comedy: ”Nu înțelegem pe deplin ce vrea partea ucraineană”

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, candidat la stand-up comedy: ”Nu înțelegem pe deplin ce vrea partea ucraineană”

Cristian Lisandru
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, candidat la stand-up comedy: ”Nu înțelegem pe deplin ce vrea partea ucraineană”
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului | Foto - Profimedia Images

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, și-a câștigat ”notorietatea” nu numai prin aparițiile sale zilnice – din momentul în care a fost invadată Ucraina -, ci și prin atitudinea voit-comică pe care o afișează chiar și atunci când primește întrebări extrem de serioase.

În contextul ”negocierilor” nesfârșite dintre Rusia și Ucraina – agresiunea Rusiei fiind, constant, minimalizată la Kremlin -, Peskov nu numai că nu depășește ”linia” care i-a fost trasată, dar consideră că totul face parte din ”normalitatea” pe care, orice s-ar spune, o vede numai Moscova.

Întrebat, pentru a ”n”-a oară, ce se întâmplă în aceste așa-zise negocieri cu Ucraina, dincolo de faptul că Rusia continuă să bombardeze țara lui Zelenski, Peskov și-a manifestat nedumerirea, spunând că totul se datorează ”contradictoriilor” declarații făcute de ucraineni.

”Conducerea ucraineană face în mod constant declarații contradictorii care nu permit să înțelegem pe deplin ce vrea partea ucraineană și dacă este pregătită să realizeze starea reală a lucrurilor”, a spus, zâmbitor, Dmitri Peskov.

”Conducerea ucraineană este inconstantă, face declarații care se contrazic”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu se dezminte, astfel, de scenariu din care face parte integrantă și afirmă că partea ucraineană este contradictorie și inconstantă.

Nu-i poți face un proces de intenție lui Dmitri Peskov, evident, dar este aproape incredibil modul în care acesta transmite că la Moscova nu sunt înțelese, pe deplin, demersurile părții ucrainene, asta într-un moment în care Moscova nu pune punct bombardamentelor și nu demonstrează, într-un ultim ceas, că dorește – la modul serios – să negocieze.

”În primul rând, discuțiile sunt acum înghețate prin decizie și în conformitate cu linia aleasă de partea ucraineană. În al doilea rând, în general, conducerea ucraineană este inconstantă, face declarații care se contrazic, ceea ce nu permite să înțelegem pe deplin ce vrea și dacă este pregătită să arate o abordare sobră și să realizeze starea reală a lucrurilor”, a subliniat Peskov, citat de TASS.

Peskov: ”Depardieu nu înțelege pe deplin ce se întâmplă”

Același Dmitri Peskov a spus, la un moment dat, că se oferă să-i predea o ”lecție” despre Ucraina lui Gerard Depardieu – actor cu afinități pro-Putin declarate -, pornind de la presupunerea că acesta nu înțelege, cu adevărat, ce se întâmplă în Ucraina.

Mai mult, Peskov a insistat în a spune și că actorul nu a înțeles nici situația din 2014, atunci când Rusia a anexat Peninsula Crimea.

”Aș sugera că, cel mai probabil, Depardieu nu înțelege pe deplin ce se întâmplă. Nu înțelege ce s-a întâmplat în Ucraina în 2014. Dacă este necesar, vom fi gata să-i spunem despre asta și să-i explicăm, astfel încât să înțeleagă mai bine”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Citește și: 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...