Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Cum s-a întâmplat accidentul din Cehia, în care au murit doi români. Unul dintre ei este aruncat zeci de metri

VIDEO | Cum s-a întâmplat accidentul din Cehia, în care au murit doi români. Unul dintre ei este aruncat zeci de metri

Cătălin Cojocaru

Cinci români au fost implicați într-un cumplit accident pe o autostradă din Cehia. Doi au murit, iar trei sunt în stare critică. Se întorceau de la muncă din Marea Britanie.

În timp ce se deplasau pe autostrada D1 în direcția Brno, remorca microbuzului a fost lovită de un autoturism care circula cu viteză, moment în care întregul ansamblu, format din microbuz și remorcă, a fost proiectat în barele de protecție de pe marginea autostrăzii.

Unul dintre pasagerii aflați pe locurile din față a fost, pur și simplu, „catapultat” în pădurea de la marginea drumului. În urma impactului, microbuzul s-a dezechilibrat şi s-a răsturnat peste barele de protecție rămânând suspendat. La rândul ei, remorca s-a dezmembrat pe carosabil punând în pericol viața altor participanți la trafic.

Jan Rýdl, un purtător de cuvânt al Direcției Drumuri și Autostrăzi, a declarat că în total cinci persoane se aflau în furgoneta cu numere  românești.

Șoferul vinovat pentru producerea accidentului riscă până la opt ani de închisoare

Bilanțul accidentului este tragic. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de urgență. Două persoane au murit pe loc, iar ceilalți sunt în stare critică.

„Am inițiat acțiuni sub suspiciunea săvârșirii a două infracțiuni, și anume moartea din neglijență și vătămarea gravă a sănătății din cauza neglijenței”, a adăugat o purtătoare de cuvânt a poliției din Vysočina, Jana Kroutilová, potrivit Crime News.

Poliția a deschis o anchetă, iar șoferul vinovat pentru producerea accidentului riscă până la opt ani de închisoare.

Potrivit unor surse, cei cinci cetățeni de origine română erau originari din localitatea Comăneşti, județul Bacău.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie