Prima pagină » Știri » Florina a donat un rinichi ca să își salveze soțul. Medicii au întâlnit doar 6 astfel de cazuri în 22 de ani de activitate. „Am știut dintotdeauna că suntem compatibili”

Florina a donat un rinichi ca să își salveze soțul. Medicii au întâlnit doar 6 astfel de cazuri în 22 de ani de activitate. „Am știut dintotdeauna că suntem compatibili”

Florina a donat un rinichi ca să își salveze soțul. Medicii au întâlnit doar 6 astfel de cazuri în 22 de ani de activitate. „Am știut dintotdeauna că suntem compatibili”

Gest impresionant făcut de o femeie în vârstă de 34 de ani: aceasta a donat un rinichi sănătos soțului său în vârstă de 43 de ani și i-a oferit șansa la o viață normală. Daniel Huțuțoi a ajuns să nu-și mai poată folosi rinichii și să facă dializă după ce o afecțiune genetică i-a distrus funcția renală. După două luni de zile de dializă, medicii i-au spus că pentru boala sa nu putea primi un rinichi de la un membru al familiei, care sunt donatori în majoritatea cazurilor, și că va trebui să aștepte să fie compatibil cu un donator cadaveric. Florina nu a ezitat nicio clipă atunci când medicii i-au spus că există șansa să fie compatibilă pentru transplant.

Medicii de la Spitalul „Dr. C.I.” Parhon din Iași spun că este o situație foarte rară. Doar șase cazuri de transplanturi între soți au fost efectuate la Parhon în ultimii 22 de ani, iar povestea este cu atât mai puternică cu cât a fost dorința Florinei să fie testată și să-l poată ajuta pe soțul ei să aibă o viață cât mai aproape de normalitate. Să poată juca fotbal cu copiii lui.

„Șansa acestui bărbat a fost că soția sa a fost acord să doneze, iar analizele au arătat că există o compatibilitate bună. Pe lângă compatibilitatea imunologică a fost și una emoțională. Dată fiind afecțiunea genetică, nu erau multe alte șanse pentru a se realiza un transplant de la o rudă apropiată, astfel că acesta trebuia să aștepte să fie compatibil pentru a primi un organ de la un donator aflat în moarte cerebrală”, a declarat conf.dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al unității medicale.

„Am avut mari emoții, dar dorința a fost mai mare decât frica”

Bărbatul a ajuns la Urgențe în urmă cu două luni într-o stare foarte gravă, aproape de comă, iar dializa i-a salvat viața pe moment. Soția sa povestește că a început să plângă pe hol când a auzit că soțul ei, un sportiv de performanță, care a făcut 16 ani lupte libere, va fi dependent de aparatul de dializă o dată la două zile.

„Am zis că nu, îi ofer eu un rinichi, vreau să facă transplant, nu dializă. Doctorul a zis că trebuie să așteptăm, nu decurg așa lucrurile, trebuie stabilizat și trebuie să facem teste de compatibilitate. Într-o lună de zile am făcut toate testele, toate analizele și am ieșit compatibili. Am zis pe loc, m-a văzut o doamnă că plâng și a zis să stau liniștită, credea că va face dializă, că soțul ei face de 10 ani, dar eu am zis că nu, soțul meu are abia 43 de ani și un copil acasă. Am simțit dintotdeauna că suntem compatibili”, a spus Florina.

Acum femeia se simte bine și spune că a făcut-o pentru copil, pentru familia lor, ar face-o oricând din nou și abia așteaptă să crească fiul mare, care are doar 2 ani și jumătate, ca să îi poată povesti ce a făcut pentru tatăl său. „Am avut mari emoții, mi-a fost frică, dar dorința de a fi aproape când e nevoie mai mult a fost mai mare decât frica. Trebuie să fim aproape, familiile trebuie să fie unite în astfel de momente. Vreau să fiu un exemplu, nu se întâmplă nimic grav să faci un lucru bun, familiile trebuie să fie unite”, a mai declarat femeia.

„Nu puteam face nimic, oboseam tot timpul”

Daniel spunea că știa că ar putea suferi de maladia genetică ce i-a măcinat familia și pentru că mama sa și fratele au fost diagnosticați cu aceeași boală. Dar spera că viața sa de sportiv să-l țină departe de astfel de probleme. De aceea a fost și mai greu: de la o viață activă, sportivă, a picat la pat și nu mai putea face nimic.

„Avem un copilaș, trebuia să ne jucăm și nu puteam face nimic, oboseam tot timpul. Mulțumim medicilor, asistentelor, infirmierelor, este o întreagă familie aici. Am făcut lupte libere de performanță în viață, 16 ani, acum nu mai practicam, doar câteva antrenamente pe săptămână și jucam fotbal”, mai povestește Daniel.

Ambii sunt momentan în afara pericolului, dar vor fi monitorizați în următoarele două săptămâni de medici pentru a vedea cum evoluează starea lor de sănătate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pierdere URIAȘĂ pentru România din PNRR. 100 de milioane de euro din jalonul de decarbonizare
Digi24
Imagini virale: lider spiritual indian, în cabină de sticlă cu aer condiționat și picioarele afară pentru a fi sărutate
Cancan.ro
Ea este Elena, tânăra care a murit înecată în Marea Neagră. Și iubitul ei s-a stins în același mod
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Cât mai îndurăm criza? Un economist de la UBB Cluj spune cât mai avem de îndurat
Mediafax
Așa arată MADURO după capturarea de către SUA!
Click
Un român de 24 de ani și-a cumpărat un apartament cu credit și l-a renovat singur de la zero: „De şapte luni lucrez la casa mea”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Calcul complet. Ce pensie primești în România, dacă ai lucrat part-time (4 ore pe zi)?
Ce se întâmplă doctore
Apariție rară a Cristinei Rus, după retragerea din showbiz! Cum arată acum fosta jumătate Blondy, la 43 de ani?
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia Duster 2027 inspirată de noul Striker. Randările care propun o schimbare importantă de design
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Ce își spun cașaloții? Inteligența Artificială caută sensul ascuns în mii de clicuri