Prima pagină » Actualitate » Alex a murit pe patul de spital. Tânărul a fost implicat în teribilul accident de la Cobadin, în care au pierit și două fete

Alex a murit pe patul de spital. Tânărul a fost implicat în teribilul accident de la Cobadin, în care au pierit și două fete

Alex, tânărul de 17 ani care a fost grav rănit în urma accidentului de la Cobadin, din Constanţa, produs de un alt tânăr de 16 ani,  s-a stins pe patul de spital.  În cumplitul accident au murit alte două tinere minore.

Alex se afla pe scaunul din dreapta al mașinii atunci când s-a produs accidentul cumplit. Atât el, cât şi Darius, adolescentul de 16 ani care conducea maşina, au ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Ambii au fost internaţi pe Secţia de Terapie Intensivă, fiind ţinuţi în viaţă de aparate. Alex a încetat din viață duminică.

Imaginile VIDEO cu impactul nimicitor pot fi văzute AICI.

Echipajele Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost chemate să intervină, în noaptea de joi spre vineri, la un accident grav produs pe DN3, în zona localității Cobadin, dar nu au reușit să salveze două fete, de 13 și 16 ani.

Vineri dimineața, în jurul orei 1:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în localitatea Cobadin, a anunțat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, precizând că, atunci când au ajuns la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat, de 23 de ani. Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte două autoturisme parcate.

Cum s-a produs accidentul

Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona benzinăriei unde a avut loc accidentul se poate vedea cum una dintre mașini iese din zona pompelor, șoferul se asigură și merge cu viteză redusă pe carosabil, moment în care mașina este spulberată și proiectată în spate de un alt automobil care vine cu viteză mare pe contrasens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea