Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Locomotiva electrică a unui tren de persoane a luat foc în Gara de Sud din Ploiești. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajare mare de fum

VIDEO | Locomotiva electrică a unui tren de persoane a luat foc în Gara de Sud din Ploiești. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajare mare de fum

Un incendiu a izbucnit, miercuri seara, la locomotiva electrică unui tren de călători în Gara de Sud din Ploiești. Acesta se manifestă cu flacără deschisă și degajare mare de fum sub locomotivă.

În garnitură se aflau 40 de pasageri, în momentul izbucninirii flăcărilor, și își vor continua călătoria cu același tren, la care a fost atașată o altă locomotivă.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova au anunțat că locomotiva a fost decuplată de restul vagoanelor de călători și trasă pe o altă linie, fără să se înregistrate victime.

La fața locului „acționează un ofițer și 15 subofițeri cu două autospeciale de stingere, o autospecială cu azot și po ambulanță SMURD”, potrivit ISU Prahova.

CFR Călători: „Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate”

Ulterior, CFR Călători a emis un comunicat, prin intermediul căruia a oferit mai multe detalii despre incident.

„Astăzi (miercuri-n.r.) – 10 august 2022, în jurul orei 20:40, în stația Ploiești Sud, s-a produs o degajare de fum la locomotiva trenului R-E 5003 în relația București Nord-Mărășești, din cauza supraîncălzirii și defectării compresorului. Conform procedurilor aferente unor asemenea situații a fost avizat serviciul 112, o echipă de intervenție deplasându-se la fața locului, între timp mecanicul actionând pentru limitarea efectelor degajării de fum. Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate”, transmite CFR Călători, care și-a cerut scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și le mulțumește pentru înțelegere.

De asemenea, pasagerii care au bilete la trenul afectat și doresc să renunțe la călătorie din motive personale vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

FOTO & VIDEO – Facebook/Răzvan Mihail Dragoș

Recomandarea video

Mediafax
24 de ore de Cod roșu în Carpații Meridionali și de Curbură. Rafale de 120 km / h
Digi24
Ceasuri Rolex, lingouri de aur și o diplomație „decimată din interior”. Cum funcționează politica externă a Americii în era Trump 2.0
Cancan.ro
Cât costă rochia purtată de Mirabela Grădinaru la Digi24. De ce a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Marea hidrocentrală Lotru–Ciunget, capodopera energetică ascunsă în Carpați. A fost numită cea mai grandioasă din Europa
Mediafax
Un incident apare din ce în ce mai des în avioanele de pasageri. Ce fac unii călători și cum reacționează personalul
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Care este mâncarea preferată a lui Nicușor Dan. Mirabela Grădinaru: „Nu ajung să ating calitatea sau gustul mâncării din copilărie”
Cancan.ro
Alex Bodi continuă scandalul aprins cu Ramona Olaru! Musculosul nu se lasă: 'O să aduc eu amintiri de la Agronomie când
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nemții au desenat viitoarea Dacia C-Neo. Viziunea unui tuner axat pe modelele mărcii
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Faptele bune și voluntariatul ne pot încetini îmbătrânirea creierului, indică un studiu