Prima pagină » Actualitate » Medicii cer măsuri urgente după ce au descoperit că datele personale a milioane de români pot fi accesate de persoane neautorizate pe platforma Coronaforms

Medicii cer măsuri urgente după ce au descoperit că datele personale a milioane de români pot fi accesate de persoane neautorizate pe platforma Coronaforms

Medicii cer măsuri urgente după ce au descoperit că datele personale a milioane de români pot fi accesate de persoane neautorizate pe platforma Coronaforms

Date sensibile privind milioane de români pot fi accesate de oricine are dreptul să intre pe platforma Coronaforms, cu un cont şi parolă de acces în sistem. Astfel, utilizatorii pot  să vadă CNP-ul, adresa şi numărul de telefon ale oricărui pacient înregistrat în platforma oficială. Este o scăpare gravă, spun reprezentanţii pacienţilor şi ai medicilor, care cer măsuri urgente.

Mai mulţi medici de familie, care au în evidență bolnavi cu Covid şi care fac teste rapide, au descoperit întâmplător că oricine are acces la platforma Coronaforms poate vedea datele personale ale unor pacienţi cu care n-are nicio legătură, potrivit unei anchete publicate de stiri.tvr.ro

Medicii au încercat mai multe metode de filtrare a informațiilor pacienților dar au constatat cu stupoare că le apar datele unor pacienţi de care nu s-au ocupat.

„Am fost cu toţii descumpăniţi că stai, că nu e în regulă, de ce să-mi vezi tu fişele mele de pacienţi. Eu nu am încercat niciodată să văd fişele altcuiva. Nici nu mi-am pus problema că aş avea posibilitatea să văd altceva decât ceea ce am de lucru. Nu am avut curiozotăţi din astea până s-a întâmplat aseară lucrul ăsta. Colegii erau absolut disperaţi”, a declarat dr. Daciana Toma, medic de familie, secretar SNMF.

Dr. Raluca Zoițanu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie a explicat că toţi medicii care testează, atunci când caută numele pacientului, găsesc toţi oamenii din România care sunt înregistraţi în Coronaforms cu acelaşi nume, cu CNP, seria şi numărul buletinului, adresa.

În platforma oficială Coronaforms apar date personale privind milioane de români. Sunt înregistraţi nu doar cei aproape 3,2 milioane de pacienţi confirmaţi cu Covid, ci şi cei care au avut doar teste negative.

Vasile Barbu, preşedinte, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor spune că „dacă tastăm şi căutăm un nume pe platformă, deşi am cod de acces, şi îmi apare o listă întreagă de persoane, e foarte grav. Trebuie doar să avem o cheie, să aibă acces doar persoana desemnată pe un anumit episod de boală şi de evaluare a stării de sănătate a mea. Să se blocheze orice acces urgent”.

Platforma poate fi accesată doar pe bază de cont personal şi semnătură digitală, de către specialiştii desemnaţi de Ministerul Sănătăţii. Sunt cei care se ocupă de testări, de tratarea şi monitorizarea pacienţilor cu Covid, precum şi de anchetele epidemiologice. Numai medici de familie sunt în jur de zece mii.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care a realizat platforma, spune că a respectat cerinţele primite de la autorităţile sanitare.

Platforma trebuie să respecte cerinţele privind protecţia datelor personale, arată autoritatea în domeniu, care cere Ministerului Sănătății să ia măsurile necesare. Regulamentul european în domeniu prevede, între altele, că, pentru a asigura un nivel de securitate corespunzător, trebuie criptate informaţiile şi asigurată confidenţialitatea.

Și Ministerul Sănătății susține că respectă toate prevederile legale și că îmbunătățește în permanență gradul de securitate al aplicației. În plus, a explicat că a fost nevoie ca personalul medical, singurul care are acces, să poată căuta un pacient doar în baza numelui pentru că au fost mulți oameni testați fără CNP sau documente de identificare. „Corona-forms” reprezintă singura sursă prin care sunt gestionate informațiile privind testările și infect[rile cu virusul SARS-CoV-2.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%