Prima pagină » Știri » VIDEO | ALTCEVA cu Adrian Artene. Valentin Teodosiu, despre depresia care l-a pus la pământ

VIDEO | ALTCEVA cu Adrian Artene. Valentin Teodosiu, despre depresia care l-a pus la pământ

Amyra Garey

Actorul Valentin Teodosiu a fost invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA. Teodosiu a vorbit și despre momentele grele întâmpinate în viața sa, dar și despre cum a trecut peste ele.

Valentin Teodosiu a povestit, printre altele, despre amintirile mai puțin plăcute din viața sa.

„Prima căsnicie m-a măcinat și m-a dus la depresie. Mi-a dat, însă, Dumnezeu, după atâta suferință încă o șansă, și asta m-a salvat. Fetele mele minunate, gemenele și cea din prima căsătorie, m-au resurmontat, m-au remotivat, m-au întinerit, m-au motivat să iau viața de la capăt. Mi-au dat energia necesară unui nou început.

Și Luminița mea, soția mea, a avut un rol esențial, și fata mea cea mare, Monica”, a spus el.

La întrebarea adresată de Adrian Artene: „A fost vreun moment când te-ai gândit să renunți?”, actorul a răspuns „Am vrut să mă sinucid, atunci, în depresie”.

„În anul 1995, înainte de premiera cu Deggy, musicalul, al lui Jack Rotaru, eu îl jucam pe gunoier, Dick era profesorul, și vine Maxim Crișan și spune: „Săptămâna viitoare avem primul spectacol cu famiile”.

Eu mai aveam, pe lângă căderea mea psihică, mai aveam probleme cu mașina, cu Fiatul pe care îl luasem din Pantelimon. Am dat banii, mi-a dat mașina și m-a sunat poliția: „De unde ați luat mașina?”, a mai povestit Teodosiu.

„Nu mai dormeam noaptea că suna telefonul, poliția.. a doua zi. Și tot așa, au venit unele peste altele cum se întâmplă, și am căzut”, relatează actorul.

Horațiu Mălăele, un prieten de-o viață

„Când mi-a zis Crișan că săptămâna viitoare avem spectacol cu familiile, eu mai aveam un cântec de făcut și un dans cu Dichiseanu. Un cântec și un dans, cu Ilinca Goia. Și mi-am dat seama că nu pot, că n-am timp, că n-am nervii necesari să termin într-o săptămână ca să îmi vină mânușă.

Că niciodată nu suntem gata la premieră. Emoțiile te zăpăcesc, atunci am căzut, chiar am căzut. M-a dus Ruxi Șireteanu la urgență, a venit Mălăele urlând la mine să las toate problemele și să fac ce știu eu mai bine.

„Ești un mare actor al României”, i-a spus Mălăele prietenului său.

„Am reușit susținut de colegi și de prieteni să dau totul la o parte și să trec mai departe”, a detaliat Valentin Teodosie în cadrul emisiunii ALTCEVA.

Urmărește interviul integral cu Valentin Teodosiu doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Înainte de acordul pe motorină, SUA ar fi propus Rusiei un pachet economic uriaș pentru încetarea focului, potrivit New York Times
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli