Prima pagină » Actualitate » Seară emoționantă pentru maestrul Gheorghe Zamfir. A fost inaugurat muzeul ce-i poartă numele, în orașul său natal

Seară emoționantă pentru maestrul Gheorghe Zamfir. A fost inaugurat muzeul ce-i poartă numele, în orașul său natal

Maya Radu

Maestrul Gheorghe Zamfir a participat vineri seara la inaugurarea muzeului ce îi poartă numele, chiar în orașul său natal. Regele naiului va expune în Centrul Cultural “Gheorghe Zamfir” din Găești o parte dintre obiectele prețioase din colecția personală diplome și trofee, discuri și premii obținute de-a lungul timpului.

Investițiile la fosta primărie a orașului care găzduiește acum muzeul au fost realizate din fonduri europene, atrase de Primăria Găești, cu o valoare de peste 6 milioane de lei. Obiectivul autorităților locale a fost de a conserva și restaura clădirea „Casa Ciubuc” din Găești, astfel încât să fie păstrată unicitatea și semnificația istorică atât la nivel local, dar și național.

„Vă mulțumesc că ați adus mapamondul acasă. Sunt 10 milioane de români care au plecat din țară, eu am ales sa mă întorc”, a declarat maestrul.

Gheorghe Zamfir s-a născut pe data de 6 aprilie 1941, în orașul Găești, județul Dâmbovița, pe strada Artei, unde a crescut și a terminat școala primară. La vârsta de 14 ani, tatăl său l-a înscris  la Școala de Muzică nr. 1 din București, devenită ulterior Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cum ne influențează natura obiceiurile alimentare?
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”