Prima pagină » Actualitate » Nicolae Ciucă anunță investiții ample prin PNRR în școli

Nicolae Ciucă anunță investiții ample prin PNRR în școli

Nicolae Ciucă anunță investiții ample prin PNRR în școli
Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a avut marți o discuție cu reprezentanții sindicatelor din domeniul educației, ocazie cu care a anunțat o serie de investiții în școli, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit unui comunicat al Guvernului, remis GÂNDUL, la întâlnire au participat, pe lângă premier, reprezentanții federațiilor „Alma Mater”, „Spiru Haret” și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, dar și ministrul Educației, Ligia Deca și membri ai Cancelariei.

Nicolae Ciucă: Toate școlile din România vor beneficia de dotări moderne

Printre subiectele discutate în cadrul întrevederii de marți s-a numărat salarizarea personalului didactic auxiliar și nedidactic din învățământ.

Nicolae Ciucă a spus că Guvernul analizează o formulă de abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației, „în corelare cu importanța strategică acordată învățământului”. Această abordare se înscrie în cadrul de susținere de care se bucură Proiectul România Educată, reflectată în pachetul Legilor Educației, potrivit premierului.

Totodată, Ciucă a anunțat și o serie de investiții de amploare în școlile din România, prin intermediul PNRR, astfel încât unitățile de învățământ să beneficieze de dotări moderne, la cele mai înalte standarde.

De asemenea, premierul a amintit și că Educația va primi, în anul 2023, cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani.

„Pregătim investiții masive din PNRR pentru ca toate școlile din România să beneficieze de dotări moderne, atât în clase, cât și în laboratoare sau ateliere de practică. Valorea totală a fondurilor alocate este de aproape un miliard de euro, bani aflați la dispoziția țării noastre în următorii trei ani. Alocăm Educației pentru anul următor cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani – aproximativ 50 de miliarde de lei”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, potrivit comunicatului Guvernului.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat luni, pe Facebook, că pentru anul 2023 creșterile salariale ale profesorilor sunt moderate. „Însă acestea vor fi actualizate ulterior îndeplinirii reformei privind sistemul public de salarizare prevăzută în PNRR”, a precizat ea.

Anunțul său vine în contextul în care astăzi a avut loc, în cadrul comisiilor reunite de învăţământ ale Parlamentului, audierea cu privire la proiectul bugetului pentru anul 2023.

În urmă cu o lună, ministrul Educației declara că se discută creșterea salariilor profesorilor, de la 1 ianuarie 2023, dar procentul de majorare era încă în discuție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...