Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | O româncă viceprimar în Viena, revoltată de opoziția Austriei la Schengen: ”Este regretabil!”. Cum susține România primarul capitalei austriece

EXCLUSIV | O româncă viceprimar în Viena, revoltată de opoziția Austriei la Schengen: ”Este regretabil!”. Cum susține România primarul capitalei austriece

EXCLUSIV | O româncă viceprimar în Viena, revoltată de opoziția Austriei la Schengen: ”Este regretabil!”. Cum susține România primarul capitalei austriece

Ramona Miletic – româncă stabilită de 11 ani în Austria, aleasă consilier local și ulterior viceprimar într-un district al Vienei – este unul dintre membrii diasporei invitați de primarul capitalei austriece, Michael Ludwig, pentru a-și exprima oficial susținerea pentru aderarea la spațiul Schengen. Într-un scurt interviu pentru Gândul, românca își exprimă regretul față de decizia politică a Austriei, țară în care locuiește și unde reprezintă administrativ o comunitate locală, dar și speranța că, în primăvara anului 2023, la reluarea discuțiilor cu oficialii de la București, votul va aduce România alături de celelalte state Schengen.

După opoziția Austriei la intrarea în Schengen, oficiali austrieci, precum primarul general al Vienei, au invitat la întrevederi români stabiliți în acest stat și au exprimat aprecierea și susținerea pentru România, a spus Ramona Miletic, pentru Gândul.

Sunt încântată că, în urma discuțiilor pe plan intern, domnul primar general Michael Ludwig ne-a invitat pe noi la Primăria generală, în calitate de comunitate românească, pentru un schimb pe tema aderării României la spațiul Schengen.

Așa cum s-a spus peste tot în presă, România și Bulgaria sunt considerate țări sigure de către Comisia Europeană. Cu atât mai mult găsesc mai regretabil că Guvernul austriac s-a pronunțat împotriva aderării la Schengen a acestor țări”, a declarat, pentru Gândul, Ramona Miletic, româncă stabilită de 11 ani în Austria și membră, de peste nouă ani, a SPÖ, Partidul Social Democrat din această țară.

Viceprimarul Ramona Miletic și-a exprimat speranța că la următoarea rundă de negocieri, stabilită pentru primăvara anului 2023, va fi inversată decizia Austriei  de a se opune aderării României la Schengen.

Eu sper din tot sufletul că la primăvară se va reevalua această decizie. Nu îmi pot da cu părerea, pentru că este la un alt nivel politic, dar sper că, în urma discuțiilor, o să se reevalueze această decizie în favoarea României”, a spus Ramona Miletic.

Din 2019, Ramona Miletic este consilier local, iar la finalul anului 2020 a fost aleasă viceprimar al districtului vienez – echivalentul sectoarelor din București – Simmering, sectorul cu numărul 11, care are cu o populație de aproape 100.000 de locuitori.

Primarul Vienei susține aderarea României la Schengen

În Viena locuiesc aproximativ 45.000 de români, conform datelor autorității locale, iar aceștia și-au exprimat nemulțumirea că țara lor natală nu a intrat în spațiul Schengen.

Mie nu mi s-a solicitat personal sprijinul în acest sens, dar în urma discuțiilor avute cu domnul primar general, dânsul și-a exprima susținerea și, în discuțiile purtate, ne-a subliniat că se va implica în continuare la celelalte niveluri și către Comisia Europeană”, a mai spus Ramona Miletic.

Mesajul transmis de primarul Michael Ludwig românilor și bulgarilor care trăiesc în Viena și sprijinul ferm de susținere a aderării la Schengen a celor două țări care, în urma opoziției Austriei, au rămas și în 2022 în afara spațiului Schengen a fost postat pe Facebook de Ramona Miletic.

„În urma întâlnirii de ieri în cadrul Primăriei din Viena, unde Dl Primar General Michael Ludwig ne-a asigurat de susținerea dânsului, a publicat astăzi o scrisoare deschisă adresată tuturor românilor din Viena și nu numai referitor la aderarea României și Bulgariei în spațiul Schengen;

«În Viena trăiesc în jur de 45.000 de cetățeni români și 20.000 cetățeni bulgari. În calitate de Primar al Vienei, dar și concetățean, apreciez serviciile aduse de aceștia foarte mult. Ei joacă un rol important pentru economia, cultură și în societatea noastră. De aceea, pentru mine este clar că o să lupt în continuare ca România și Bulgaria să poată depăși aceste dificultăți de a intră în spațiul Schengen», Michael Ludwig. Vă mulțumim pentru susținerea dumneavoastră”, a scris românca, pe 21 decembrie, pe pagina sa de Facebook.

În perioada sărbătorilor, viceprimarul Ramona Miletic a vizitat, în a doua zi de Crăciun, un club de pensionari, pentru a nu fi singuri de sărbători, dar spune că Revelionul îl va petrece în familie.

Cum au rămas România și Bulgaria în afara Schengen și în 2022

România și Bulgaria au rămas în afara spațiului Schengen, după ce Austria și Olanda s-au opus, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie, aderării celor două țări.

Austria s-a opus aderării ambelor țări, în timp ce Olanda s-a împotrivit doar aderării Bulgariei, dar cum candidaturile Bucureștiului și Sofiei au venit „la pachet”, decizia Olandei a afectat, practic, și România.

Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei, conform unor surse de la Bruxelles.

În schimb, candidatura Croației a fost acceptată, astfel că această țară va deveni membru Schengen de la 1 ianuarie 2023.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?