Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Turcia, în doliu după cele două cutremure apocaliptice. Seismolog: „În toată cariera mea de 32 de ani nu am văzut așa ceva. Primul cutremur, cu magnitudinea 7,8, este de 15 ori mai mare decât seismul nostru din ’77”

EXCLUSIV | Turcia, în doliu după cele două cutremure apocaliptice. Seismolog: „În toată cariera mea de 32 de ani nu am văzut așa ceva. Primul cutremur, cu magnitudinea 7,8, este de 15 ori mai mare decât seismul nostru din ’77”

Mara Răducanu
EXCLUSIV | Turcia, în doliu după cele două cutremure apocaliptice. Seismolog:

Turcia este în doliu după ce luni dimineața, într-un interval de câteva ore, a fost lovită de două cutremure devastatoare. Au urmat până acum, la o simplă estimare, cel puțin 120 de replici. Operațiunile de salvare sunt în plină desfășurare, iar bilanțul morților și răniților se schimbă de la o oră la alta. Imaginile cu zeci de clădiri prăbușite, țipetele și disperarea oamenilor sunt de-a dreptul apocaliptice. Mihail Diaconescu, seismolog la Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP), susține că, în toată cariera sa de 32 de ani, nu a mai întâlnit o astfel de situație, cu două seisme cu magnitudinea de peste 7 înregistrate într-un interval de câteva ore.

Fizicianul Mihail Diaconescu a făcut o comparație cu seismul din ’77 care a avut loc în România, mărturisind că cel de luni din Turcia (n.r. – cu magnitudinea 7,8) a fost de 15 ori mai mare. Inginerul susține însă că seismele din Turcia nu au nicio legătură cu cele cinci cutremure înregistrate luni în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la scurt timp după catastrofa din Turcia.

Deși există un sistem de avertizare care vine cu câteva secunde înainte de producerea propriu-zisă a cutremurului, nu există până în prezent un mecanism care să ofere predicții despre durata și intensitatea unui seism.

Cutremurul cu magnitudinea 7,8 a zguduit luni dimineața partea central-sudică a Turciei și a afectat totodată nord-vestul Siriei. Acest seism, cel mai grav din ultimii aproape 25 de ani în Turcia, a fost urmat de alte două, cu magnitudini de 6,7 și 7,5. Turcia a cerut ajutor internațional.

„Cutremurul de 8 este de 32 de ori mai puternic decât un cutremur de 7”

„Situația este gravă, prin magnitudinea cutremurului, mai ales primul de 7,8, cât și prin faptul că într-un interval de câteva ore au avut loc două cutremure de peste 7. Nu sunt deloc ușor de suportat și de rezolvat problemele generate de aceste cutremure. În cariera mea de 32 de ani, eu nu am întâlnit o situație de acest gen. Mai exact, două cutremure de peste 7, într-un interval de câteva ore, în aceeași zonă și cu o adâncime superficială, primul în jur de 20 de km, al doilea în jur de 10 km.

Ăsta este mult mai mare decât cel de la noi, din România, din  ’77, de vreo 15 ori mai mare decât cutremurul nostru. Da, este o diferență de 0,6. Între un cutremur de 7 și un cutremur de 8, ca și cantitate de energie, există un factor de 32. Cutremurul de 8 este de 32 de ori mai puternic decât un cutremur de 7. Unul de 7,5 este de 16 ori, unul de 7,2 este undeva la 15″, a explicat doctor-inginer Mihail Diaconescu.

„Cutremurele din țara noastră nu au nicio legătură cu cele din Turcia”

Seismologul Mihail Diaconescu respinge total ideea unei legături între seismele din Turcia și cele cinci cutremure înregistrate luni în România, dintre care unu cu magnitudine 4,6 și celelalte cu magnitudine sub 3.

De la începutul lunii ianuarie, în România au avut loc şase cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,6. Cel mai mare seism din 2022 s-a produs în data de 3 noiembrie şi a avut magnitudinea 5,4, în timp ce în 2021 a fost înregistrat, pe 26 mai, un cutremur cu magnitudinea 4,7.

„Nu au nicio legătură (cutremurele din Turcia cu cele din România – n.r.). O dată, planurile pe care s-au dezvoltat răspunsurile celor două cutremure și care coincid cu planul de rupere pentru ambele cutremure sunt orientate Nord-Est/ Sud-Vest. Noi suntem la Nord-Vest. Discutăm de sisteme tectonice diferite, de geologii diferite. Al doilea motiv este că, până la noi, aceste unde provocate de niște cutremure de suprafață trebuie să treacă prin alte sisteme de falii.

Sunt multe și toate constituie niște amortizări. Cutremurul de 7-8 s-a produs la intersecția – dacă vreți la un punct de întâlnire – între placa africană, placa arabică și blocul nord-anatolian.

Probabil ceva s-a întâmplat acolo de s-au mișcat mai puternic și tot stresul acumulat s-a deplasat pe falia est-anatoliană, iar în momentul în care au întâlnit o piedică – unul dintre compartimentele faliei a avut o protuberanță care a oprit celălalt compartiment să se miște liber – și în momentul în care forța a depășit puterea de rezistență a obstacolului respectiv, s-a produs cutremur”, a explicat fizicianul.

Asistență consulară pentru românii din Turcia

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat datele de contact ale Ambasadei României la Ankara pentru cetățenii români afectați de cutremurele produse în Turcia. Instituția recomandă cetățenilor români din zonele afectate de cutremur să respecte instrucțiunile autorităților turce.

Românii pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare de la Ankara: +90.532.318.1726.

Turcia a cerut ajutor NATO

Turcia a trimis o cerere oficială către NATO și aliați pentru asistență în urma cutremurului de luni. Și România a trimis în Turcia echipe de intervenție de căutare și salvare.

Turcia a solicitat asistență și echipamente medicale, diverse unități urbane de căutare și salvare, precum și spitale de campanie complet echipate, rezistente la condiții meteo extreme, cu personal tehnic pentru asamblare.

Intervenția este coordonată de Centrul euroatlantic de coordonare a răspunsului la dezastre al NATO, care se află la sediul Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles.

Avertismentul seismologilor: cutremurul din Turcia ar putea avea mii de replici!

Stephen Hicks, de la University College London, susține că seismul din Turcia ar putea avea mii de replici, unele aproape la fel de mari.

Stephen Hicks mai spune că replicile pot să apară pe termen scurt, dar şi în următoarele săptămâni sau chiar luni. El a transmis acest avertisment la Sky News chiar înainte de producerea celui de-al doilea cutremur, care a avut magnitudinea 7,5.

Seismologul britanic a explicat că, de obicei, cele mai puternice replici sunt primele, dar a adăugat că nimeni nu poate „exclude complet” posibilitatea ca un alt cutremur de o magnitudine similară să se producă în zonă. Hicks a spus că există „o posibilitate foarte mică să mai apară un alt cutremur mai mare decât cel principal”.

Peste 1.500 de oameni și-au pierdut viața în cutremurul de pe 4 martie 1977 din România

Pe 4 martie 1977, un cutremur devastator a lovit România. Peste 1.500 de oameni și-au pierdut viața în întreaga țară în urma seismului cu magnitudinea 7,2 pe scara Richter, majoritatea victimelor fiind în București.

Totodată, 11.300 de persoane au fost rănite. 56 de secunde au fost suficiente pentru a culca la pământ 33 de clădiri din Capitală. Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din țară, la o adâncime de circa 100 km.


CITEȘTE ȘI:

LIVE UPDATE | FOTO-VIDEO: Două cutremure cu magnitudinea de peste 7,5 în Turcia și Siria, în decurs de nouă ore: Peste 1.900 de MORȚI și mii de răniți / România trimite salvatori

AVERTISMENT teribil al seismologilor: cutremurul din Turcia ar putea avea mii de replici!

România răspunde apelului de sprijin venit din partea Turciei, în urma cutremurului soldat cu peste 500 de morți / CNSU, convocat luni de premierul Nicolae Ciucă

Cutremurul din 4 martie 1977 – 37 de ani de la seismul care a făcut peste 1.500 de morți. Înregistrare audio realizată în timpul cutremurului GALERIE FOTO + VIDEO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
VIDEO EXCLUSIV | Momentul accidentului lui Andrei Bordeianu! Avem imaginile care surprind tot ce s-a întâmplat
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei