Prima pagină » Social » S-a reclamat singur la Poliție pentru conducere sub influența alcoolului, iar acum s-a ales cu DOSAR PENAL

S-a reclamat singur la Poliție pentru conducere sub influența alcoolului, iar acum s-a ales cu DOSAR PENAL

S-a reclamat singur la Poliție pentru conducere sub influența alcoolului, iar acum s-a ales cu DOSAR PENAL

Un șofer beat din localitatea Sângeorz-Băi a crezut că, dacă își recunoaște greșeala, are parte de iertarea oamenilor legii și astfel scapă nepedepsit.

N-a fost să fie, dimpotrivă, s-a ales cu un dosar penal.

Consumul de alcool și șofatul nu fac casă bună

Bărbatul din Sângeorz-Băi, în 44 de ani, a considerat că poate să-și etaleze calitățile de șofer inclusiv după câteva pahare de alcool consumarte. Astfel, deși aflat în stare de ebrietate, el s-a urcat la volanul unei mașini și, în timp ce încerca să parcheze, a acroșat un alt autoturism aflat în apropiere.

Chiar și așa, dovedind un puternic simț civic, dar demn de o cauză mai bună, șoferul amețit a sunat, din proprie inițiativă, la 112 și a raportat accidentul. Sosiți la fața locului, polițiștii l-au testat cu etilotestul, care a indicat o alcoolemie de peste 1 mg/l, scrie Bistrițeanul.

„La fața locului, apelantul a fost identificat ca fiind în vârstă de 44 de ani, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 1,02 mg./l alcool pur în aerulexpirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii deconducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis IPJ Bistrița Năsăud.

Șoferul în cauză s-a ales cu dosar penal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Câinii pot „citi” emoțiile oamenilor. Creierul lor distinge chiar și supărarea