Ce-i cu Hagi pe locul întâi?

La încheierea sezonului regulat, echipa lui Gheorghe Hagi, formată în special din tineri, din copii care cred în performanță, a terminat pe locul întâi. Campioană la un capăt de drum care se prelungește din norme și semnături. Un fel de campioană la începutul vieții.

Când a decis că Viitorul – invenția lui de la Ovidiu, cu care a și câștigat un campionat – și Farul trebuie să meargă mai departe împreună, câțiva au crezut că nu știe ce face. În sfârșit, nu știe! Munca lui de atâția ani, control total asupra clubului, o oarecare ordine în lucruri. Renunța la multe, dintr-o dată, ca să facă din Farul Constanța o echipă competitivă, de care să se teamă ăi puternici din București și, mai ales, pe care să o vadă cei importanți din lume.

Pentru că asta spune, asta strigă Gică Hagi: cu ce sunt alții mai buni decât noi, noi care eram cândva egali cu ei? Ce-am pierdut și de ce nu mai recuperăm, de nu mai putem avea campioni, de nu mai putem crede unii în ceilalți și-n șansa la primul loc? Unde s-a rupt magia, dacă azi nicio mare echipă din Europa nu caută să cumpere fotbaliști români?

ANALIZĂ Summitul NATO de la Ankara. Se decuplează SUA de apărarea europeană? Generalul Gordon „Skip” Davis: „Americanii se așteaptă ca Europa să facă mai mult”

06:00

EXCLUSIV Un pompier bolnav de cancer a murit în tip ce Sandu Pompieru, șeful Casei de Pensii Militare, se chinuia să-i anuleze pensia

05:00

Nu primește răspunsuri. Nu primește atenție. Chiar dacă, din când în când, i se adună supărările și la conferințele de presă de după meci le strigă pe toate cât poate de tare. Se vindecă de amărăciune, o clipă și încă puțin, spunând adevărul cu camerele video pornite. A doua zi, o ia de la capăt. Continuă să construiască și să sufere.

Și, atunci, avem curaj să mai întrebăm ce-i cu Hagi pe locul întâi? Cum a făcut, în atât de puțin timp, ca stadionul să fie plin de suporteri care cred în sport și care vor să fie primii? Mulți l-au pensionat devreme, după un meci, două, l-au numit legendă și au așteptat să-i strângă mâna la vreun eveniment prăfuit la care toată lumea dă din cap și la care nimeni nu înțelege nimic.

Viața nu e doar breaking news, viața nu e doar nerv. Viața e și performanță. La un punct distanță de locul doi, Farul Constanța dovedește că se poate. Că-i greu, dar se poate. Dacă barca e condusă de cel mai bun. Iar Gheorghe Hagi, care știe exact că nu mai avea nimic de dovedit, mai închide un cerc, zâmbind larg către galerie și îmbrățișându-și părintește sportivii.

Aplaudăm și mergem înainte. Doar că unii dintre noi, cum altfel?, în loc să aplaude, îl pândesc pe Hagi ca să-i surprindă și să-i relateze cât mai exagerat următorul strigăt de disperare, pentru ca apoi să-l poată face iar legendă, amăgindu-se că l-au pensionat.

Dar campionii nu pleacă din ring decât de bunăvoie. Iar pe ringul lui Gheorghe Hagi pare că nu se va face liniște curând…

Citește și:

Dreptul la poezie

De 8 martie

Poezia minții