Ce-i cu Hagi pe locul întâi?

La încheierea sezonului regulat, echipa lui Gheorghe Hagi, formată în special din tineri, din copii care cred în performanță, a terminat pe locul întâi. Campioană la un capăt de drum care se prelungește din norme și semnături. Un fel de campioană la începutul vieții.

Când a decis că Viitorul – invenția lui de la Ovidiu, cu care a și câștigat un campionat – și Farul trebuie să meargă mai departe împreună, câțiva au crezut că nu știe ce face. În sfârșit, nu știe! Munca lui de atâția ani, control total asupra clubului, o oarecare ordine în lucruri. Renunța la multe, dintr-o dată, ca să facă din Farul Constanța o echipă competitivă, de care să se teamă ăi puternici din București și, mai ales, pe care să o vadă cei importanți din lume.

Pentru că asta spune, asta strigă Gică Hagi: cu ce sunt alții mai buni decât noi, noi care eram cândva egali cu ei? Ce-am pierdut și de ce nu mai recuperăm, de nu mai putem avea campioni, de nu mai putem crede unii în ceilalți și-n șansa la primul loc? Unde s-a rupt magia, dacă azi nicio mare echipă din Europa nu caută să cumpere fotbaliști români?

FLASH NEWS Fost ministru PSD propune o comisie de anchetă care să verifice finanțarea sindrofiei de lux a USR-iștilor, la Paris. „Să fie transparență totală”

00:16

FLASH NEWS Chirurg și fost manager al spitalului din Craiova, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare după o intervenție care a cauzat moartea pacientului

23:45

Nu primește răspunsuri. Nu primește atenție. Chiar dacă, din când în când, i se adună supărările și la conferințele de presă de după meci le strigă pe toate cât poate de tare. Se vindecă de amărăciune, o clipă și încă puțin, spunând adevărul cu camerele video pornite. A doua zi, o ia de la capăt. Continuă să construiască și să sufere.

Și, atunci, avem curaj să mai întrebăm ce-i cu Hagi pe locul întâi? Cum a făcut, în atât de puțin timp, ca stadionul să fie plin de suporteri care cred în sport și care vor să fie primii? Mulți l-au pensionat devreme, după un meci, două, l-au numit legendă și au așteptat să-i strângă mâna la vreun eveniment prăfuit la care toată lumea dă din cap și la care nimeni nu înțelege nimic.

Viața nu e doar breaking news, viața nu e doar nerv. Viața e și performanță. La un punct distanță de locul doi, Farul Constanța dovedește că se poate. Că-i greu, dar se poate. Dacă barca e condusă de cel mai bun. Iar Gheorghe Hagi, care știe exact că nu mai avea nimic de dovedit, mai închide un cerc, zâmbind larg către galerie și îmbrățișându-și părintește sportivii.

Aplaudăm și mergem înainte. Doar că unii dintre noi, cum altfel?, în loc să aplaude, îl pândesc pe Hagi ca să-i surprindă și să-i relateze cât mai exagerat următorul strigăt de disperare, pentru ca apoi să-l poată face iar legendă, amăgindu-se că l-au pensionat.

Dar campionii nu pleacă din ring decât de bunăvoie. Iar pe ringul lui Gheorghe Hagi pare că nu se va face liniște curând…

Citește și:

Dreptul la poezie

De 8 martie

Poezia minții