Prima pagină » Actualitate » Paul Stănescu, la Cernăuți: „Locurile de odihnă ale înaintaşilor noştri sunt monumente ale românismului şi trebuie PROTEJATE şi reabilitate”

Paul Stănescu, la Cernăuți: „Locurile de odihnă ale înaintaşilor noştri sunt monumente ale românismului şi trebuie PROTEJATE şi reabilitate”

Paul Stănescu, secretarul general al Partidului Social Democrat, a fost prezent în weekend la Cernăuți, în mijlocul comunității românești din Ucraina.

Cu acest prilej, el a transmis un mesaj de sprijin pentru românii din Bucovina de Nord.

Paul Stănescu promite sprijinul statului român

Secretarul general al PSD a participat la Cernăuţi, apoi în comuna Straja, la ceremoniile de comemorare a istoricului Dimitrie Onciul. În contextul actual marcat de un război crunt, politicianul social-democrat a vorbit despre nevoia de ajutorare a comunității românilor din Ucraina.

La sfârşitul acestei săptămâni am fost în Ucraina, la Cernăuţi şi apoi în comuna Straja pentru comemorarea lui Dimitrie Onciul, cel care a fost un mare istoric român, Preşedinte al Academiei Române şi un apărător al identităţii şi al neamului românesc.

Sâmbătă, alături de comunitatea românească din Ucraina, am asistat la slujba de pomenire din Cimitirul Central din Cernăuţi. Împreună cu Gheorghe Cârciu, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, senatorul Ioan Stan, prof. Juravle Mihai, primarul din Straja, şi alţi distinşi invitaţi am fost bucuroşi că am putut, în ciuda condiţiilor dificile, să-i cinstim memoria marelui român, aşa cum cere tradiţia noastră creştină”, a declarat Stănescu, potrivit paginii de Facebook a PSD.

Social-democratul a subliniat obligaţia României de a fi „tot mai aproape” de comunitatea românească din Ucraina.

După Sfânta Liturghie şi a doua slujbă de pomenire pentru Dimitrie Onciul, săvârşită de către PS Damaschin Dorneanul, arhiereu vicar, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, al Europei Occidentale şi Meridionale, am fost onorat să adresez câteva cuvinte despre o datorie sfântă pe care o avem.

Locurile de odihnă ale înaintaşilor noştri sunt monumente ale românismului, parte din identitatea noastră şi trebuie protejate şi reabilitate. Mai mult, ţinând cont de război şi de vremurile dificile prin care trec comunităţile româneşti din Ucraina, avem obligaţia să fim tot timpul aproape de ele, iar statul român trebuie să le sprijine mai mult ca oricând”, a adăugat Paul Stănescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea