Prima pagină » Actualitate » AMENDĂ de 5000 de lei pentru cei care rup această floare. Ce fac localnicii din Gorj

AMENDĂ de 5000 de lei pentru cei care rup această floare. Ce fac localnicii din Gorj

AMENDĂ de 5000 de lei pentru cei care rup această floare. Ce fac localnicii din Gorj

Românii care rup o floare anume riscă să fie amendați cu câteva mii de lei. Nici măcar un singur fir nu au voie să-l smulgă din pământ, iar cei care fac asta se pot alege cu dosar penal.

Pentru că înflorește o singură dată pe an, este protejată prin lege, dar și de către localnici.

Laleaua pestriță, mândria oltenilor

Vorbim despre laleaua pestriță, care de câteva zile a înflorit într-o pădure din județul Gorj.

Laleaua pestriță înflorește doar o singură dată pe an și mai poate fi admirată și în județele Bihor, Suceava și Timiş. Cei care rup și un singur fir de lalea pestriță riscă să fie amendați cu până la 5.000 de lei.

Acesta este și motivul pentru care florile sunt păzite de pădurari și chiar de localnici.

Sunt flori rare şi de o frumusețe inestimabilă. Toată această pădure, pe care o vedeți, e retrocedată la oameni. Proprietarii n-au făcut marcări și au înţeles valoarea acestei flori”, povestește Romică Prodea, pădurar. El păzește laleaua pestriță de peste 40 de ani și are grijă să nu fie ruptă de cei care vin în zonă ca să admire frumusețea locului.

Dar nu numai pădurarul are grijă de lalelele pestrițe. În Gorj, și localnicii fac pază voluntară în pădurea unde înflorește laleaua pestriță. „Suntem doi, trei care facem de pază. Suntem împărţiţi, fiecare cu zona lui. Toată lumea vine, face poze, mai ales tineretul, copiii mici dornici să facă poze”, afimă Ion Munteanu, un localnic, potrivit adevarul.ro.

Laleaua pestriță nu este singura din această familie de flori protejată de lege. Și laleaua galbenă de Cazane se bucură de un statut aparte, dat fiind faptul că poate fi admirată doar pe Clisura Dunării.  Laleaua galbenă de Cazane crește numai pe versanții sudici ai Ciucarului Mare, în  zona Cazanelor Mari ale Dunării, fiind menționată prima dată în anul 1884 de către botanistul Vincze von Borbás⁠, cel care i-a dat numele științific.

Laleaua galbenă de Clisură este protejată de legislaţie. Cei care rup aceste flori pot primi amenzi de până la 15.000 de lei.

Citește mai multe AICI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Judecătoare exclusă din magistratură după ce a ținut sute de dosare în așteptare. Unele sentințe, amânate peste un an
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump i-a cerut lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile din Rusia
Cancan.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Adevarul
Ce ofertă i-a făcut Grindeanu lui Bolojan. Numele dorit de PSD pentru șefia guvernului SURSE
Mediafax
Ucraina, bani GREI din industria PORNO: 25 de milioane de dolari pe an
Click
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Digi24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Cancan.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Ce se întâmplă doctore
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Descopera.ro
Cum ne schimbă rețelele sociale modul în care ne amintim trecutul
Mediafax Italia
Carnea poate fi cu 50% MAI IEFTINĂ la supermarket. În ce zile apar CELE MAI BUNE OFERTE?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!