Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV| Ducu Bertzi, la un pas de o nenorocire, care i-a amintit de tragedia de la Cenaclul Flacăra. ”A măturat tot de pe scenă, a venit peste mine”

EXCLUSIV| Ducu Bertzi, la un pas de o nenorocire, care i-a amintit de tragedia de la Cenaclul Flacăra. ”A măturat tot de pe scenă, a venit peste mine”

Claudia Voicu
EXCLUSIV| Ducu Bertzi, la un pas de o nenorocire, care i-a amintit de tragedia de la Cenaclul Flacăra. ”A măturat tot de pe scenă, a venit peste mine”

Ducu Bertzi a depășit cu bine, weekendul trecut, o nouă cumpănă din viața sa, care i-a amintit de catastrofa de pe stadionul din Ploiești, după care s-a stins fenomenul Cenaclul Flacăra. Artistul susținea un recital în aer liber, când s-a dezlanțuit o furtună care a făcut prăpăd. Vântul puternic a pus la pământ una dintre părțile laterale ale scenei, care s-a prăbușit peste folkist. Acesta a rămas imobilizat pe scenă, în timp ce toată lumea alerga să se adăpostească.

Cariera de artist nu înseamnă numai momente frumoase, în care publicul te aplaudă și-ți fredonează cântecele, ci implică și o doză de neprevăzut.

Se spune că nu poți să te pui cu furia naturii, iar Ducu Bertzi a înțeles asta din propria experiență.

Săptămâna trecută, acesta a bătut țara în lung și-n lat pentru a-și onora concertele pe care le avea programate. A fost o săptămână cu multe drumuri, dar și peripeții, care au culminat cu un incident care ar fi putut să-l coste viața.

”În trei zile, am zburat cu avionul la dus, la Botoșani, apoi seara, m-am întors la București cu un tren pe care l-am luat din Suceava, într-un vagon de dormit infect, apoi cu mașina la Budeasa, pentru că seara aveam recital”, a povestit Ducu Bertzi, pentru Gândul.

Odată ajuns la Budeasa, în județul Argeș, Ducu Bertzi și-a respectat rutina de artist, pregătindu-se pentru recital. Nimic nu anunța prăpădul care urma să se întâmple în scurt timp, exact când se afla pe scenă.

”În acest timp, oamenii de la tehnic ne strigau: «Fugiți de pe scenă!»”

Ceea ce inițial părea doar o ploaie plăcută de vară s-a transformat în doar câteva clipe într-un adevărat potop.

”La mijlocul recitalului, a crescut nivelul ploii. A venit o furtună care a desprins una dintre lateralele din stânga, a măturat totul de pe scenă și a venit peste mine. Toți au reușit să se retragă de pe scenă, mai puțin eu, din cauza cablului de la chitară, care era încolăcit în jurul curelei de la chitară. De panică, nu mai reușeam să îmi eliberez chitara din cablu. Oamenii de la tehnic ne strigau: “Fugiți de pe scenă!”, a povestit Ducu Bertzi.

În timp ce atât spectatorii, cât și organizatorii și invitații la spectacol s-au refugiat pe unde au putut, nimeni nu înțelegea de ce Ducu Bertzi nu pleacă de pe scenă.

Salvat de unul dintre organizatori

Într-un final, cineva și-a dat seama că artistul are probleme și i-a sărit în ajutor.

”A venit unul dintre organizatori, Mihai, și m-a ajutat să mă eliberez și să părăsesc scena. Ceilalți colegi au fost in regulă, doar am fost foarte speriați.
Eu aveam în minte și modul în care s-a încheiat Cenaclul Flacăra, tot în iunie, în anul 1985, după o furtună îngrozitoare”, a spus artistul despre spaima pe care a tras-o și care i-a adus aminte că, în urmă cu 38 de ani, a fost prins în mijlocul unei furtuni, la un spectacol al Cenaclului lui Adrian Păunescu de pe stadionul din Ploiești, în timpul căreia spectatorii, panicați de stingerea luminii, s-au înghesuit spre ieșire și s-au călcat în picioare. Șase persoane au murit atunci și aproximativ o sută au fost rănite.

Folkistul și colegii săi abia așteptau să treacă furtuna de la Budeasa, ca să poată părăsi zona.

”Colegii mei au revenit, după ce a trecut ploaia, să își strângă echipamentele de pe scenă, am urcat în mașină și am plecat. La prima benzinărie de pe autostradă, ne-am schimbat de hainele ude”, a mai spus Ducu Bertzi, care a fost recompensat în ziua următoare de succesul pe care l-a avut la Moinești, unde vremea a ținut cu artiștii și organizatorii evenimentului.

Martor la măcelul de la ultimul Cenaclu Flacăra

Pe data de 15 iunie 1985, o furtună năprasnică avea să pună cruce pentru totdeauna Cenaclului Flacăra, condus de Adrian Păunescu.

Peste 10.000 de oameni, cei mai mulți tineri, veniseră pe stadionul echipei Petrolul din Ploiești, pentru a asista la spectacolul din acea seară, care s-a transformat, însă, într-o tragedie. O furtună cu ploaie torențială, tunete și fulgere s-a pornit din senin, copertina scenei a căzut, curentul electric a cedat, iar stadionul s-a cufundat în beznă totală.

Ducu Bertzi, care se afla atunci la spectacolul de pe stadionul din Ploiești, spune că a tras o sperietură teribilă. Panicați, spectatorii s-au înghesuit să părăsească stadionul, dar porțile mari erau închise, iar asta a creat busculadă.

În haosul de nedescris care a urmat, oamenii au dărâmat porțile, care au căzut peste ei și i-au strivit. Ceilalți, care au încercat să părăsească stadionul folosind singura ieșire disponibilă, prea îngustă pentru atâta lume, au fost călcați în picioare.

A fost un adevărat măcel: șase tineri au murit călcați în picioare și aproape o sută au fost răniţi. La Spitalul Judeţean Ploiești, medicii nu mai făceau faţă numărului mare de victime.

Incidentul sângeros a fost muşamalizat de autorităţile comuniste, care aveau să interzică, însă, Cenaclul Flacăra, după 12 ani de spectacole şi concerte.


CITEȘTE ȘI:

”Stau de o săptămână cu stâlpul căzut pe gard și ei îmi fac legătura la colegul”. Se întâmplă în 2023, în România, după o furtună

Un mort și 16 răniți într-un camping din Bihor, după o furtună puternică. Șapte copii, între victime

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea