Maia Morgenstern se destăinuie. ”Eu n-am reușit din prima la Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică”

Maia Morgenstern se destăinuie. ”Eu n-am reușit din prima la Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică”
Publicat: 11/07/2023, 14:30

Maia Morgenstern, în vârstă de 61 de ani, a dezvăluit, în cadrul unui podcast, că nu a intrat din prima la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică.

Maia Morgenstern este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite actrițe din România. De-a lungul timpului, aceasta a cucerit publicul cu rolurile interpretate în teatru și film. În ceea ce privește viața personală, Maia Morgenstern a fost căsătorită de două ori și are trei copii.

Renumita actriță a fost invitată la ”DD Show Podcast”, al lui David Dobrincu (12 ani), unde a făcut numeroase dezvăluiti din viața sa. printre altele, acesta a povestit că nu a intrat din prima la Teatru, situație care i-a provocat o mare durere.

Maia Morgenstern se destăinuie. ”A fost usturător, a fost greu, cu lacrimi, cu durere ascunsă”

„De la vârsta de 18 ani, am intrat în lumea artei. Așa se spune acum și așa se spunea și pe vremea mea. Am intrat cu un eșec. Eu n-am reușit din prima la Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică – Institutul de Artă, cum se numea pe vremea mea, IATC – UNATC, acum. Iată, n-am reușit la examen din prima. Aveam 18 ani și am căzut la examen, și n-a fost tocmai plăcut, ca orice căzătură. A fost usturător, a fost greu, cu lacrimi, cu durere ascunsă, că nu-mi venea să recunosc cât de tare mă doare. N-am stat niciun moment acasă. Mergeam pe străduțe și mă plimbam.

Nu am stat acasă și m-am dus imediat să lucrez, la Teatrul Evreiesc de Stat. Am dat și acolo o formă de examen, de concurs, de audiție. M-am aruncat în vâltoare, am înotat în ape adânci, deși nu prea știam să înot. La 18 ani, aspiram către… Voiam să devin actriță. În ce fel, cum, era o poveste lungă. Se repeta, în fiecare an, cu fiecare generație, în forme diferite”, a povestit Maia Morgenstern, relatează click.ro.


Renumita actriță a scos la iveală și amănunte mai puțin cunoscutre din copilăria sa, care a fost una cu multe neajunsuri. Maia Morgenstern a afirmat că suferea foarte mult atunci când vedea că alți copii aveau mai mult ca ea din punct de vedere material. De asemenea, artista a dezvăluit că, în copilărie nu a avut televizor, pentru că tatăl său nu permitea acest lucru.

”Am avut o copilărie complicată, marcată de lipsuri, de nevoi. Niciodată spirituale, niciodată culturale, niciodată la nivel de cunoaștere, de atenție, de căldură, de îngrijire, de energie, de timp și de atenție, pe care părinții mei, familia mea mi-au dăruit-o. Lipsuri materiale, evident. Îmi doream tot felul de chestii. Muream de ciudă când cei de-o seamă cu mine, colegii mei, aveau un sandwich mai bun ca al meu, sau un costum de jeans, sau bentiță față de cum aveam eu. Sufeream, îmi era ciudă și mă burzuluiam. Nu aveam televizor. Tata nu îngăduia televizor acasă. Asta mi-a permis să citesc mai mult. Nu am fost un copil care să citească ușor, să fiu un geniu. S-au luptat cu mine mult”, a detaliat artista, potrivit sursei citate anterior.

”Cel mai mare vis în copilărie: îmi doream păpuși. Să fie multe! Eram de o lăcomie fără margini. Tata îmi domolea lăcomia. Când primeam câte o păpușă, o tundeam, îi căutam mecanismul. Idealul era să facă mama. Să le desenez, machiez, să le fac gene, să le tai unghiile și le tăiam degetele cu totul și, apoi, voiam altă păpușă. Voiam să merg la Gradina Botanică. Era unul din visurile mele. La mare, și în timp de iarnă. Copilăria mea mi-a fost marcată de lipsuri serioase, iar părinții încercau să suplinească cu mersul la teatru sau cinemateca. (…) A fost tare complicat felul în care părinții aveau grijă de mine și toată atenția nu era un lucru obișnuit. Nu m-au certat, nu m-au bătut pentru note. Preocuparea lor era să învăț și să știu unde îmi caut informația”, a încheiat Maia Morgenstern.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Schimbările prin care a trecut Răzvan Simion după despărțirea de Lidia Buble.
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cea mai veche baterie funcționează neîntrerupt de peste 180 de ani
×