Prima pagină » Știri externe » „Acest om chiar a URINAT pe scaun”. Momentele jenante prin care a trecut un bărbat ce a zburat la Istanbul / Reacția companiei aeriene

„Acest om chiar a URINAT pe scaun”. Momentele jenante prin care a trecut un bărbat ce a zburat la Istanbul / Reacția companiei aeriene

Otilia Serescu
„Acest om chiar a URINAT pe scaun”. Momentele jenante prin care a trecut un bărbat ce a zburat la Istanbul / Reacția companiei aeriene
Sursa foto - caracter ilustrativ

Un bărbat a trecut prin momente de-a dreptul jenante în timp ce călătorea cu avionul la Istanbul. El povestește că pasagerul de lângă el a urinat pe scaun, iar însoțitoarele de zbor nu i-au permis să se mute pe alt scaun.

„Zborul meu a fost anulat așa că a trebuit să fac rezervare pentru altul ziua următoare. Am petrecut o zi în Istanbul, ceea ce nu era planificat. Dar am fost ok cu asta. Însă tipul de lângă mine din avion bea vin încontinuu, iar însoțitorii de zbor îi tot ofereau (băuturi alcoolice – n.red.). Apoi a urinat pe scaun.

Inițial m-am gândit că miroase ceva ciudat în avion sau că poate este vreun copil aproape de mine, dar nu, acest om chiar a urinat în pantalonii săi. Când am cerut să-mi schimb scaunul, însoțitorii de zbor mi-au spus că nu se poate. Și când mai aveam o oră până la aterizare, mi-au zis că pot să mă mut dacă vreau, după ce îndurasem nouă ore lângă el”, a povestit bărbatul pe Reddit, citat de Daily Star.

Bărbatul a cerut companiei de zbor să îl despăgubească pentru situația prin care a trecut, dar reprezentanții spun că nu știu „cum să argumenteze cazul”.

I s-au cerut „dovezi” pentru cele întâmplate, „deși o însoțitoare de zbor știa ce se întâmplase”.

Vă recomandăm să citiți și:

Sursa foto: Envato Elements

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?