Prima pagină » Actualitate » Mai multe persoane au fost AMENDATE după protestul AUR de la Ministerul Sănătății

Mai multe persoane au fost AMENDATE după protestul AUR de la Ministerul Sănătății

Oana Zvobodă
Mai multe persoane au fost AMENDATE după protestul AUR de la Ministerul Sănătății

Jandarmii au aplicat amenzi în valoare de 9.700 de lei, după protestul AUR de la Ministerul Sănătății, ca urmare a nerespectării prevederilor legale.

Potrivit Jandarmeriei București, s-au dat cinci amenzi pentru încălcarea unor prevederi din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi o sancţiune pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

„De asemenea, a fost întocmit un act de sesizare cu privire la săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în conformitate cu prevederile art. 193 CP. În continuare se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, a precizat Jandarmeria.

Sute de persoane au participat la un protest AUR împotriva presupusei vaccinări obligatorii, în fața Ministerului Sănătății. În timpul adunării, un bărbat cunoscut pentru participarea regulată la diferite proteste, s-a urcat pe clădirea Ministerului, în dreptul etajului 1.

Manifestațiile au avut loc în timp ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, oferea clarificări suplimentare, la sediul instituției publice, despre proiectul privind Strategia Națională de Vaccinare. Ministrul a dat asigurări că vaccinarea nu va deveni obligatorie și i-a acuzat pe liderii AUR de manipulare, precizând că „nu există cuvântul obligativitate în textul Strategiei”.

Ulterior, AUR a transmis, printr-un comunicat de presă, că doar s-a alăturat unei acţiunii civice de protest organizată de societatea civilă în faţa Ministerului Sănătăţii împotriva vaccinării.

CITEȘTE ȘI:

Jandarmeria Capitalei, despre protestul de la Ministerul Sănătății: „Organizatorul a îndemnat participanţii să pătrundă în interiorul instituției”

VIDEO | Un protestatar s-a suit pe clădirea Ministerului Sănătății. Alexandru Rafila îl acuză pe George Simion de dezinformare la protestul AUR

VIDEO | 1.000 de membri AUR strigă „demisia, Rafila”, în fața ministerului Sănătății. Alexandru Rafila spune că vaccinarea NU devine obligatorie

VIDEO | Premierul tranșează controversa privind vaccinarea obligatorie: „Nimeni nu va fi vaccinat forţat. O ipocrizie cinică să minţi pentru voturi”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cea mai BÂNTUITĂ insulă din LUME. Unde se află și ce spun DOCUMENTELE
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Ultima postare a Loredanei Moroșanu, înainte să fie găsită moartă. Ce s-a întâmplat în noaptea tradegiei
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Adevarul
Fiul lui Donald Trump, partidă de vânătoare în Mongolia alături de un oligarh rus din cercul apropiaților lui Putin
Mediafax
România și Moldova, NEGOCIERI pentru cumpărarea sistemelor anti-dronă: aproape de FINAL. Vor fi livrate RAPID
Click
Povestea artiștilor români care au ajuns în Cartea Recordurilor! Au susținut spectacole pe toate cele șapte continente în 98 de zile
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Așa arăta în ultima imagine surprinsă în viață. Este de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce au găsit arheologii din Constanța într-un sarcofag roman de copil?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute