Prima pagină » Știri politice » Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, audiată de procurorii din Constanța în legătură cu accidentul în care a fost implicată

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, audiată de procurorii din Constanța în legătură cu accidentul în care a fost implicată

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, audiată de procurorii din Constanța în legătură cu accidentul în care a fost implicată

Monica Macovei s-a prezentat vineri dimineață în fața procurorilor Parchetului Curții de Apel Constanța. Fostul ministrul al Justișiei  este cercetată în cazul accidentului care a avut loc pe 8 octombrie 2022, într-o curbă aflată la ieșirea din stațiunea 2 Mai, din județul Constanța.

Din cercetările de până acum ale poliției și procurorilor din Constanța, reiese că Monica Macovei ar fi pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens lovind un motociclist în vârstă de 56 de ani, care ar fi circulat regulamentar.

Monica Macovei se afla la volanul SUV-ului său și se îndrepta către Mangalia. Într-o curbă, fostul ministru al Justiției a intrat în coleziune cu un motociclist, pe care l-a aruncat într-un parapet metalic. Bărbatul a rămas nemișcat pe asfalt, iar motocicleta a fost cuprinsă de flăcări. Salvatorii au chemat rapid ajutor și la fața locului a ajuns un elicopter SMURD. Victima a fost supusă imediat unor multiple intervenţii chirurgicale în urma fracturilor suferite în accident.

Surse judiciare spun că fostului ministru iar fi fost adusă la cunoştinţă calitatea de inculpat. Potrivit acelorași informații publicate de G4Media, Monica Macovei este acuzată de vătămare corporală din culpă.

Monica Macovei spune că este nevinovată

Monica Macovei a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook la câteva ore după producerea accidentului.

Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbagurile s-au declanşat, iar cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei pe Facebook.

La acel moment, Monica Macovei a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultul fiind negativ.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Ce probe au ridicat polițiștii de la locul accidentului teribil în care a fost implicată Monica Macovei. Anchetatorii susțin că fostul ministru al Justiției încearcă să ascundă adevărul

Monica Macovei, decizie care schimbă datele problemei în ancheta accidentului din octombrie. Ce a făcut fostul ministru al Justiției

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Ce le-a transmis Nicușor Dan șefilor de partide
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Marinela Chelaru îi apare în vis soțului ei, la un an de la moarte! Mărturisirea emoționantă: „Îmi cântă piese venite parcă din altă lume”
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Fiul lui Nicolae Guță, condamnat cu executare! A leșinat la volanul BMW-ului după 2 fumuri dintr-o țigară 'dubioasă'. Judecătorii nu l-au mai iertat!
Ce se întâmplă doctore
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi recalculată. Cine poate primi bani în plus și ce documente trebuie depuse
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!