Prima pagină » Actualitate » Asociaţia micilor producători de energie electrică din România: Este necesară o reforma legislativă fundamentală

Asociaţia micilor producători de energie electrică din România: Este necesară o reforma legislativă fundamentală

Oana Zvobodă
Asociaţia micilor producători de energie electrică din România: Este necesară o reforma legislativă fundamentală

Asociaţia micilor producători de energie electrică din România (AMPEER)a precizat după suspendarea programului Casa Verde Fotovoltaice, că statul român, ANRE şi furnizorii de energie nu pot face faţă ritmului în care numărul prosumatorilor din România a crescut în ultimul timp.

AMPEER a transmis că este nevoie de o reformă legislativă.

”AMPEER, reprezentând interesele prosumatorilor din România, consideră că este necesară o reforma legislativă fundamentală, alături de schimbări majore şi investiţii de anvergură în dezvoltarea reţelelor muribunde, în care, de prea mulţi ani, nu s-a investit aproape nimic”, se precizează în comunicatul de presă al AMPEER.

În primele șase luni ale acestui an, numărul prosumatorilor a escaladat de la circa 40.000.

”Dacă România se poate mândri cu o creştere într-un domeniu în ultimii doi ani, cu siguranţa ne putem referi la creşterea exponenţială a numărului de prosumatori persoane fizice majoritar, dar şi persoane juridice. Doar în primele şase luni din anul 2023, numărul prosumatorilor a escaladat de la circa 40.000, câţi erau la finele anului 2022, la peste 77.600 de prosumatori, capacitatea lor de producţie crescând de peste 2,3 ori în intervalul analizat”, a transmis organizația.

Asociaţia micilor producători de energie electrică din România anunţă că are soluţii pentru armonizarea legislaţiei actuale cu cea europeană.

”Oricare ar fi motivele stopării programului guvernamental Casa Verde 2023, acestea nu fac decât să întărească convingerea noastră că această stopare s-a produs fie din cauza birocraţiei extinse sau prost gândite ori interese majore ale celor interesaţi privind diminuarea numărului de prosumatori din România – exact aceia care îşi pot produce singuri energia la ei acasă sau la firmă, pentru autoconsum şi exportă surplusul diurn în reţelele de joasă tensiune”, a mai transmis AMPEER.

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, marţi, că Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă.

CITEȘTE ȘI:

AFM va ataca suspendarea Programului Casa Verde în instanță. Mircea Fechet: „Cele 90.000 de familii care au depus deja dosare nu ar trebui să sufere”

Ce a pățit Silviu din Bacău după ce a angajat o firmă să îi monteze panouri fotovoltaice pe acoperiș: „Nu vă mai lăsați păcăliți!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vot important în SUA privind războiul cu Iranul. Deputații cer retragerea trupelor americane
Digi24
Scandal în ședința în care parlamentarii au aprobat trimiterea a 20 de militari români la Comandamentul pentru Ucraina
Cancan.ro
Apelul misterios care poate RĂSTURNA ANCHETA morții generalului Dorin Ioniță! De ce și-a schimbat traseul și ce i s-a găsit în buzunar
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Arbitra a postat imagini cu ea în bikini și reacțiile au venit imediat: „Să intre VAR!”
Adevarul
Miliarde pentru Rheinmetall, zero trupe germane în România. Analist: „N-am descoperit harta pe care ne aflăm”
Mediafax
România, lecție de curățenie pentru străini: „Nu găsești un muc de țigară”
Click
Mădălina Apostol, ultimele ore înainte de tragedie. Ce spune familia la care locuia
Digi24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cancan.ro
Mădălina Apostol a rămas fără casa din America! Nick Rădoi a vândut cu 2,5 milioane de dolari palatul în care locuiau
Ce se întâmplă doctore
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Imagini incredibile cu jetul eliberat de o gaură neagră supermasivă
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Spania
Copiii PRIMESC 100 DE EURO pentru ochelari de vedere! Programul a fost deja implementat de Ministerul Sănătății din Spania