Prima pagină » Știri externe » Washingtonul vrea ca statele UE să furnizeze asistență de 50 de miliarde de euro Ucrainei / Comisia Europeană așteaptă clarificări din partea SUA

Washingtonul vrea ca statele UE să furnizeze asistență de 50 de miliarde de euro Ucrainei / Comisia Europeană așteaptă clarificări din partea SUA

Washingtonul vrea ca statele UE să furnizeze asistență de 50 de miliarde de euro Ucrainei / Comisia Europeană așteaptă clarificări din partea SUA

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, îndeamnă guvernele Uniunii Europene să avanseze planurile de a furniza Ucrainei 50 de miliarde de euro (52,4 miliarde de dolari), cu angajamentul că Administrația președintelui Joseph Biden va continua eforturile de a obține aprobarea Congresului pentru finanțare suplimentară destinată Kievului.

Janet Yellen îi îndeamnă pe miniștrii de Finanțe din Eurogrup, înaintea unei reuniuni programate luni, să furnizeze Ucrainei asistență financiară suplimentară în valoare de 50 de miliarde de euro, conform grupului media Bloomberg.

Secretarul american al Trezoreriei oferă asigurări că și Administrația Biden va continua eforturile în Congresul SUA pentru a obține fonduri suplimentare destinate Ucrainei, în contextul acțiunilor de respingere a invaziei militare ruse.

”Președintele Biden și cu mine, împreună cu o majoritate bipartizană din Congres și cu poporul american vom continua eforturile pentru a ne asigura că asistența noastră nu se va întrerupe și că sunt suficiente fonduri” pentru Ucraina, a subliniat Janet Yellen.

Congresul de la Washington nu a reușit să adopte bugetul general al Statelor Unite pentru următorul an fiscal, din cauza opoziției exercitate de politicieni republicani considerați radicali, care contestă programele sociale și de infrastructură ale Administrației Biden și asistența pentru Ucraina.

Președintele Biden intenționează să solicite formal Congresului, peste câteva zile, asistență financiară suplimentară pentru Ucraina, dar este neclar dacă procedurile din Camera Reprezentanților se pot derula în lipsa unui președinte al instituției cu mandat permanent. Președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, a fost demis recent, în contextul crizei generate de congresmenii republicani radicali.

Liderul Eurogrupului insistă pentru menținerea asistenței transatlantice

În Uniunea Europeană, Paschal Donohoe, președintele Eurogrupului, a pledat pentru intensificarea cooperării transatlantice, în contextul conflictelor din Ucraina și din Orientul Mijlociu.

”Am fost uniți în acțiunile de a trage la răspundere Rusia pentru războiul de agresiune nejustificat și neprovocat împotriva Ucrainei, iar în ultimele zile suntem uniți din cauza groazei și durerii provocate de atacurile odioase împotriva Israelului”, a declarat Paschal Donohoe.

”Ne confruntăm cu provocări de o magnitudine atât de amplă încât nicio țară sau regiune nu le poate face față singure. Europa și Statele Unite sunt pilonii economiei mondiale, ceea ce ne face foarte importanți împreună”, a insistat Paschal Donohoe.

Uniunea Europeană cere claritate din partea Washingtonului privind asistența destinată Ucrainei

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene, a afirmat luni că este important ca Statele Unite să furnizeze ”cât se poate de rapid” claritate privind finanțarea destinată Ucrainei.

Consiliul Uniunii Europene va analiza peste câteva săptămâni o propunere de a furniza asistență suplimentară de 50 de miliarde de euro Ucrainei, dar anumite state, precum Ungaria și Slovacia, ar putea bloca o decizie.

”Nu putem permite Ucrainei să piardă războiul din rațiuni economice, întrucât a demonstrat abilitatea de a reuși pe câmpul de luptă. Asistența noastră este crucială pentru interesele noastre de securitate colectivă și pentru obiectivul comun al unei Europe libere și al unei lumi libere”, a insistat Janet Yellen.

Foto: Profimedia

Citește și:

Germania avertizează Iranul să nu profite de confruntările militare dintre grupurile islamiste palestiniene și Israel

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Câți bani ar putea primi pensionarii și familiile cu venituri mici
Digi24
Horațiu Potra, urgență medicală în instanță. Judecătorii au chemat ambulanța după ce mercenarului i s-a făcut rău în timpul procesului
Cancan.ro
Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată, înainte de a-și afla sentința! Ambulanța a fost chemată de URGENȚĂ
Prosport.ro
FOTO. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar a fost părăsită! Despărțirea momentului
Adevarul
Donald Trump, fermecat de o violonistă din Republica Moldova: „Ce talent! Ești incredibilă”
Mediafax
Alertă IGSU: ninsori viscolite în Carpați și vânt de până la 70 km/oră în mai multe regiuni ale țării
Click
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Digi24
Uniunea Europeană ar putea avea încă o țară membră. Un referendum va fi organizat deja în luna august
Cancan.ro
Cine e bărbatul MISTERIOS din spatele salonului de masaj și ce legătură are cu văduva lui Gabriel Cotabiță
Ce se întâmplă doctore
O celebră influenceriță a murit după ce și-a făcut o operație estetică! Avea doar 27 de ani. Prietena ei a făcut dezvăluiri șocante
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Timiș a invocat ChatGPT în instanță pentru a susține o sancțiune. Judecătorii au anulat-o și au restituit permisul șoferului
Descopera.ro
Cât cântărește cel mai mare fluture din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Pe plajă: – Băi Costele, ce bine arată nevastă-ta, are o siluetă de invidiat!
Descopera.ro
Regula financiară care aduce fericirea. Ce a descoperit o cercetătoare?