Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Gestul emoționant făcut de tatăl lui Sebi, tânărul ucis în accidentul de la 2 Mai, la fix trei luni de la tragedie

VIDEO | Gestul emoționant făcut de tatăl lui Sebi, tânărul ucis în accidentul de la 2 Mai, la fix trei luni de la tragedie

La trei luni de când i-a murit fiul în cumplitul accident de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, rana din sufletul lui Valentin Olariu, tatăl lui Sebi, nu se cicatrizează deloc, ci sângerează mai tare. Bărbatul, de profesie cofetar, i-a adus un omagiu special băiatului său. El a conceput rețeta unei prăjituri, pe care i-a dedicat-o lui Sebi și care se numește ”Angel”. Ca o stranie coincidență, prăjitura se va vinde în lanțul de cofetării ”Paradis”, pentru care lucrează Valentin Olariu.

Cu cât trece timpul, cu atât mai mult familia lui Sebastian Olariu, alintat de apropiați Sebi, resimte mai acut durerea pierderii lui. La trei luni de la accidentul de la 2 Mai, tatăl acestuia, Valentin Olariu, nu se poate împăca nicio secundă cu gândul că nu-și va mai revedea niciodată copilul, care avea doar 21 de ani și toată viața înainte.

Tot ce poate face este să îi cinstească memoria prin inițiative care să-i mai aline durerea cruntă. Bărbatul, care este cofetar la un laborator din Capitală, și-a dorit să îi aducă un omagiu special lui Sebi, fix în ziua în care s-au împlinit trei luni de la moartea fulgerătoare a acestuia. El a conceput o rețetă de prăjitură pe care i-a dedicat-o fiului său, pentru care a folosit ca ingredient principal zmeura și care se numește ”Angel”.

Valentin Olariu a pus în prăjitură zmeură proaspătă, inserții de zmeură, mousse fin de zmeură și blat crocant de cocos, iar pe o bucată de ciocolată a scris ”Love”.

Prăjitura pe care Valentin Olariu i-a dedicat-o fiului său are ca ingredient de bază zmeura | Sursă foto: arhivă personală

Prăjiturile se găsesc deja la vânzare începând din weekend, iar o coincidență dureroasă face ca acestea să fie comercializate în lanțul de cofetării ”Paradis”, pentru care lucrează Valentin Olariu. O prăjitură ”Angel” costă 15 lei.

În dimineața zilei de 19 august, Roberta Dragomir și Sebastian Olariu, studenți la Geografie, au murit după ce Vlad Pascu, un tânăr de doar 19 ani, care avea permis de trei luni și se urcase drogat la volan, a intrat cu mașina în ei, pe marginea drumului care leagă stațiunile Vama Veche și 2 Mai.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Acolo, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Anchetatorii i-au făcut dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

CITEȘTE ȘI:

Declarații cutremurătoare! Mama lui Sebi, tânărul ucis în accidentul de la 2 mai, încă își așteaptă fiul acasă: ”Mă roagă să-i dau mesaj”

Înregistrarea AUDIO cu accidentul din 2 Mai, făcută publică. Camera GoPro a lui Sebi a surprins frânele mașinii, impactul și momentele șocante de după

Recomandarea video

Mediafax
Noua clădire pentru tratarea tuberculozei, din București, aproape de finalizare
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Fiul unei celebre vedete TV a murit! Tânărul avea doar 23 de ani. Prima ipoteză a polițiștilor despre cauza morții a sfâșiat familia
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Cele mai stranii locuri din Defileul Dunării. Peșterea care ascundea roiuri înfiorătoare de muște
Mediafax
Un aeroport internațional propune interzicerea papucilor Crocs și a pijamalelor: „Ne-am săturat”
Click
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Digi24
Răsturnare de situație. Miliardarul ucrainean cu cetățenie română care a căzut de la fereastră ar fi fost ucis chiar de către fiul său
Cancan.ro
Actor celebru din România, săltat de mascați! Este vizat într-un dosar de trafic de persoane și spălare de bani, într-un club din București
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe Ninel Conde, actrița din telenovela Rebelde? Cum arată acum actrița, la 50 de ani. Nu a îmbătrânit deloc și pozează provocator
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vânzările Dacia Sandero în 2026 au scăzut la jumătate, în Europa. Modelul nu a prins nici măcar Top 10, în ianuarie
Descopera.ro
Ce se ascunde în „inima” Căii Lactee?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper