Prima pagină » Actualitate » Serghei Lavrov tună și fulgeră la OSCE: „Republica Moldova, următoarea VICTIMĂ în războiul hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei”

Serghei Lavrov tună și fulgeră la OSCE: „Republica Moldova, următoarea VICTIMĂ în războiul hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei”

Cristian Lisandru
Serghei Lavrov tună și fulgeră la OSCE: „Republica Moldova, următoarea VICTIMĂ în războiul hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei”

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse, a „tunat și a fulgerat” la summit-ul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care se desfășoară în Macedonia de Nord, la Skopje.

Summit-ul OSCE se desfășoară în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, iar Serghei Lavrov a lansat un nou atac la adresa Occidentului, acuzând un „război hibrid” împotriva Rusiei. Potrivit lui Lavrov, OSCE este la un pas de „colaps”, fiind un „apendice al NATO”.

„Nu există motive speciale de optimism în prezent. OSCE este transformată, în esenţă, într-un apendice al NATO şi al Uniunii Europene. Organizaţia, să recunoaştem, se află pe marginea prăpastiei. Se pune o întrebare simplă: are sens să facem eforturi pentru a o revitaliza?”, a întrebat Serghei Lavrov.

Ministrul de Externe al Federației Ruse s-a focalizat, apoi, pe Uniunea Europeană, etichetând-o drept „un proiect politic agresiv”, dar a lansat și o amenințare în care Republica Moldova se află chiar pr primul loc al „listei”.

„NATO şi UE au torpilat fără menajamente documentul deja parafat de Chişinău şi Tiraspol”

Ministrul de Externe al Federației Ruse „vede” Moldova ca fiind „următoarea victimă” a ceea ce descrie drept „război hibrid” pus la cale de Occident pentru a „ataca” Rusia lui Vladimir Putin.

„Memorandumul Kozak, care ar fi putut rezolva în mod fiabil situaţia din Moldova acum 20 de ani, se numără, de asemenea, printre încercările zădărnicite de a rezolva problemele continentului nostru după principiile OSCE.

NATO şi UE au torpilat fără menajamente documentul deja parafat de Chişinău şi Tiraspol, iar acum omoară formatul «5+2», ultimul lucru care a mai rămas din eforturile comune pentru o reglementare transnistreană”, a spus Serghei Lavrov.

„Memorandumul Kozak” sau „Planul Kozak” – numit după inițiatorul său Dmitri Kozak – a fost o propunere din anul 2003, care viza o soluționare definitivă a conflictului dintre Republica Moldova și regimul separatist din Transnistria, prin constituirea a unui stat moldovenesc federal asimetric.

„De fapt, Moldova este destinată să fie următoarea victimă în războiul hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei”

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse

Foto – Profimedia Images

Citește și:

ANALIZĂ | Israel și Rusia, sfârșitul prieteniei? Războiul din Ucraina duce Moscova și mai aproape de Teheran: „Răcire bruscă a relațiilor cu Tel Aviv”

ANALIZĂ | Conflictul Israel vs. Hamas este și RĂZBOIUL OCCIDENTULUI: „E mai bine să lupți cu inamicul pe teritoriul său, nu aștepta să vină la tine”

Un adolescent din Rusia, CONDAMNAT de un tribunal militar la 6 ani de închisoare după ce a vrut să incendieze două centre de recrutare

O jurnalistă din Rusia a anunțat că va candida ÎMPOTRIVA lui Putin la alegerile prezidențiale. După 4 zile a dat „explicații generale” la Parchet

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli