Prima pagină » Război în Ucraina » UPDATE | Război în Ucraina, ziua 649. Și primarul Kievului se ridică împotriva lui Zelenski/Hersonul, atacat puternic

UPDATE | Război în Ucraina, ziua 649. Și primarul Kievului se ridică împotriva lui Zelenski/Hersonul, atacat puternic

UPDATE | Război în Ucraina, ziua 649. Și primarul Kievului se ridică împotriva lui Zelenski/Hersonul, atacat puternic

Războiul din Ucraina a intrat luni, 4 decembrie, în ziua cu numărul 649. GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină, cu care România are cea mai lungă graniță de pe flancul estic al NATO.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a lansat un atac fără precedent la adresa preşedintelui Volodimir Zelenski într-un interviu acordat portalului 20 Minuten, din Elveţia.

Spusele lui Kliciko au fost preluate pe larg în Rusia şi Ucraina.

„Bineînţeles că ne putem minţi euforic oamenii și partenerii”

„Oamenii se întreabă de ce nu am fost mai bine pregătiţi pentru acest război, de ce Zelenski a negat până în ultimul moment că se va ajunge la asta. Erau prea multe informaţii care nu corespundeau realităţii”, a acuzat fostul campion mondial la box, acum în vârstă de 52 de ani.

Kliciko i-a reproşat preşedintelui ucrainean „unele greşeli”.

El a făcut apel la onestitate cu privire la adevărata situaţie a Ucrainei în urma invaziei ruse. „Zelenski plăteşte acum pentru greşelile pe care le-a făcut”, a spus Kliciko.

„Bineînţeles că ne putem minţi euforic oamenii şi partenerii, dar nu poţi face asta la nesfârşit”, a afirmat el.

Primarul Kievului se declară categoric de partea comandantului-şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, aflat în război deschis cu Zelenski. Zalujnîi a suscitat critici la Kiev în urmă cu o lună când a spus că războiul a ajuns într-un impas.

„A spus adevărul. Câteodată, oamenii nu vor să audă adevărul, dar până la urmă acesta contează”, a afirmat Kliciko, vorbind despre tensiunile interne existente în Ucraina. Totuși, „nu ar trebui să existe conflicte interne într-o ţară care luptă pentru existenţa sa” şi din acest motiv Kliciko a refuzat să discute despre proiectele sale politice personale.

„Preşedintele are o funcţie importantă astăzi şi trebuie să-l susţinem până la sfârşitul războiului. Dar, când războiul se va termina, fiecare politician va trebui să dea socoteală pentru succesele şi greşelile sale”, a transmis Vitali Kliciko.

Corupția din Ucraina, problema Europei

În ceea ce priveşte corupţia din Ucraina, primarul Kievului a menţionat că pentru combaterea acesteia sunt necesare „legi europene şi un nivel de trai european”. În opinia sa, reconstrucţia Ucrainei ar trebui să includă nu numai reconstruirea caselor şi a podurilor distruse, ci şi reformarea sistemului judiciar, a administraţiei şi politicii.

Pe de altă parte, Kliciko a mulţumit Germaniei pentru că a oferit sisteme antiaeriene, dar a criticat Berlinul pentru refuzul de a furniza rachete de croazieră Taurus, cu rază lungă de acţiune.

Anterior, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski subliniase importanţa asistenţei militare germane în consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei.

Potrivit premierului Olaf Scholz, Germania a oferit Ucrainei 3.840 de proiectile în cea mai recentă livrare de armament. În plus, au fost livrate cinci sisteme de detectare a dronelor, cinci puşti cu lunetă, mai multe semiremorci, camioane, microbuze, vehicule off-road şi alte materiale militare.

Atac puternic la Herson

Două persoane au murit în urma atacurilor ruseşti în regiunea Herson, au anunţat autorităţile ucrainene, care au transmis că au doborât o rachetă şi majoritatea dronelor lansate de Rusia.

Un bărbat în vârstă de 78 de ani a murit în urma unui bombardament rusesc asupra satului Sadove, a declarat şeful administraţiei militare din Herson, Roman Mrociko.

Această localitate este situată pe malul fluviului Nipru, care marchează linia frontului în regiune, forţele ruseşti ocupând malul stâng.

Alte lovituri aeriene lansate de forţele ruseşti asupra orașului Herson au provocat moartea unei femei, care se afla pe stradă, şi au rănit alte patru persoane.

Două spitale au fost de asemenea vizate, iar faţadele lor au fost avariate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...