Prima pagină » Opinii » 1 ianuarie 2024

1 ianuarie 2024

1 ianuarie 2024
Ana-Maria Păunescu

Nici dacă mi-aș fi scris singură calendarul, la începuturi de viață care îmi sunt străine, nu aș avut atâta inspirație cât să-mi programez rubrica acestor gânduri și în prima zi de Crăciun, când a fost și clipa în care îmi sărbătoresc nașterea, și în prima zi din Anul Nou. E bun calendarul cu mine anul acesta și mă închin, sperând să fie și zilele care vin la fel de bune.

Se spune că, de Anul Nou, nu e bine să faci nimic din ce nu-ți face bine, din ce nu-ți place, pentru că riști să faci acel lucru tot anul, într-o stranie repetiție pe care numai destinul (sau Dumnezeu?) ar putea să o comande. Probabil că eu, în virtutea acestor superstiții, voi fi obligată să-mi caut gândul în fiecare zi a noului calendar, să îl conjug potrivit cu vremurile pe care ne prefacem că le trăim și să îl transcriu, cuminte, negru pe alb, spre un eter în care totdeauna mă așteaptă cineva.

Suntem în 2024, copiii noștri cresc și întreabă tot mai multe despre viață, despre ce va urma, despre câți ani mai avem de petrecut împreună – noi tot mai bătrâni, ei tot mai maturi. Dramele nu se opresc, nu feresc pe nimeni, investigațiile continuă spre aflarea adevărurilor care s-ar putea să doară. Ne facem planul pentru cele trei sute și ceva de zile pe care cifrele ni aștern în fața ochilor. Să fim mai buni, desigur, că doar e prima zi și simțim că putem face orice, să îi înțelegem pe ceilalți, că doar ni se pare simplu să fim empatici și să nu mai judecăm orice gest făcut de careva care ar putea să ni se adreseze, sub centură.

Așadar, să ne mai și lăsăm călcați în picioare, dacă e cazul, măcar la prima abatere, doar să ridicăm repede fruntea de pe podea și să privim în sus, spre cerul din care voci, priviri și nori ne veghează. Unii dintre noi aleg și scopuri rapide și mult mai simple, câteva kilograme pierdute, câteva riduri oprite din creștere și niște haine mai de ocazie în dulap.

Alții se roagă, plângând, să nu mai piardă pe nimeni în noul an în care ne-au introdus artificii și cupe de șampanie. Să fie liniște, să ne ferim de monotonie, să nu mai semănăm atâta între noi, ca să putem să ne recunoaștem repede în mulțime, în caz de urgență.

E an nou, se spune că de anul nou se despart drumurile și se încheagă intersecțiile vieții. Învățăm să credem în toate, în prima zi din acest an, pe fusul orar care ne ține în loc inima, trimitem un semn de bine celorlalți, tuturor, inclusiv acelora care nu au timp niciodată să ne răspundă la cuvintele de alint și de șansă. E anul nou, dar noi am rămas aceiași.

Puțin mai obosiți, după o noapte în care animalele de companie s-au ascuns pe sub mese, de frica petardelor și de groaza bubuiturilor, puțin mai limpezi în încruntarea de fiecare zi, cu calendarele deschise pe birou, liberi să scriem orice în dreptul fiecărei noi zile.

La mulți ani, oameni buni! La mulți ani, oameni răbdători! La mulți ani, gând al meu! Să scriem, să scriem, să credem, să credem. Și să alegem mereu, fără teamă, fără rețineri, fără semne de întrebare, să fim cine suntem!


Citește și:

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Dar cu târgurile ce aveţi?

Ultima şansă

Altă iarnă, aceleași probleme

N-avem cu cine!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Cancan.ro
Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter luni dimineața, în România. L-ai simțit?
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Capcana parcărilor „gratuite” din Germania. Ce trebuie să știe șoferii români
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Insula Iubirii este regizată?! Raul, ispită în 3 sezoane, a spus adevărul: Ce se întâmplă în Thailanda, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!