Prima pagină » Actualitate » Acuzații dure între Rusia și Ucraina la ONU, după doborârea AVIONULUI rusesc Il-76: „O crimă premeditată și bine gândită”. „Rusia se victimizează”

Acuzații dure între Rusia și Ucraina la ONU, după doborârea AVIONULUI rusesc Il-76: „O crimă premeditată și bine gândită”. „Rusia se victimizează”

Sursa foto: Profimedia images

În cadrul reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, Rusia și Ucraina și-au adus acuzații foarte dure după doborârea avionului militar Il-75, despre care Rusia suține, fără dovezi, că ar fi transportat prizonieri ucraineni ce urmau să fie dați la schimb cu prizonieri ruși capturați pe front.

Delegația rusă, solicitatoare a acestei reuniuni de urgență, a declarat că au în față „o crimă premeditată și bine gândită”. Adjunctul ambasadorului rus la ONU, Dmitri Polianski, a acuzat Ucraina că a doborât intenționat avionul, susținând că acesta transporta 65 de prizonieri ucraineni ce urmau să fie schimbați.

Toate informaţiile pe care le avem astăzi arată că avem de-a face cu o crimă premeditată şi bine gândită”, a declarat adjunctul ambasadorului rus la ONU, Dmitri Polianski, a cărui ţară a solicitat această reuniune de urgenţă.

Autorităţile ucrainene „cunoşteau foarte bine ruta (aeriană) pentru transportul soldaţilor către zona de schimb”, a asigurat Dmitri Polianski, deși Kievul susține că schimburile anterioare de prizonieri s-au făcut cu totul altfel. Rusia îi încărca în trenuri din locul de detenție și în transporta până la graniță de unde urmau să fie preluați de autobuze sau microbuze până la locul întâlnirii stabilit clar în prealabil.

Acuzații grave ale Rusiei la adresa Ucrainei și a Occidentului

Delegația rusă a continuat să acuză Ucraina că preferă să-și ucidă proprii oameni pentru „interesele Occidentului.

„Nu era primul schimb de acest fel, dar „de data aceasta, dintr-un motiv inexplicabil, regimul de la Kiev a decis să saboteze procedura în cel mai barbar mod”, a adăugat el, acuzându-i pe ucraineni că sunt „gata să-şi sacrifice propriii cetăţeni pentru interesele geopolitice ale Occidentului”.

Ce acuzații aduce Ucraina?

La rândul său, adjunctul ambasadorului ucrainean Kristina Haiovişin a respins acuzațiile, declarând că Ucraina nu a fost informată despre detalii legate de prizonieri și că acest fapt ar putea reprezenta un act intenționat al Rusiei de a pune în pericol viața prizonierilor. Ea a subliniat că rușii trebuiau să asigure același nivel de securitate pentru soldații ucraineni capturați.

Prizonierii ruşi „au fost transferaţi în locul convenit şi aşteptau în siguranţă schimbul. Ruşii ar fi trebuit să asigure acelaşi nivel de securitate pentru soldaţii ucraineni capturaţi’, a insistat ea.

„Dacă rapoartele potrivit cărora prizonieri de război ucraineni se aflau la bord se confirmă, aceasta ar fi o altă încălcare flagrantă a dreptului umanitar internaţional de către Rusia, fiind primul caz de scut uman folosit în aer pentru a acoperi transportul de rachete”, a declarat Kristina Haiovişin.

Aliații Ucrainei au insistat că, fără invazia Rusiei în Ucraina, tragedia nu s-ar fi întâmplat. Ambasadorul american Robert Wood a acuzat Rusia că încearcă să transfere responsabilitatea pentru tragediile războiului și a pledat pentru retragerea trupelor rusești din teritoriul ucrainean.

„Rusia încearcă în mod repetat să transfere responsabilitatea pentru tragediile acestui război ales şi fără sens, ca şi cum ar fi victima şi nu agresorul”, a declarat adjunctul ambasadorului american Robert Wood, potrivit AFP.

Ambasadorul francez Nicolas de Riviere a subliniat necesitatea unei analize complete a situației, menționând că Rusia ar trebui să acționeze pentru retragerea trupelor din Ucraina, în loc să încerce să inverseze ordinea responsabilităților.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Putin l-a sunat pe Trump de Ziua Americii. Ce au vorbit cei doi timp de o oră și jumătate
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Mediafax
CRIZĂ de aparate de aer condiționat în Europa
Click
Românul care a fugit de sărăcie și a ajuns parașutist profesionist în Legiunea Străină. „Am avut halucinații de foame și de sete”
Digi24
„Marea barieră de foc” vs. „inima întunecată” a Eurasiei: Pe unde trece linia frontului în războiul pentru următoarea ordine mondială
Cancan.ro
Alertă la granița României! Avioanele de vânătoare au decolat de urgență
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Artificiile trase de Ziua Americii puteau să doboare un avion: „Tocmai am auzit o bubuitură!”
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
De ce credem că „nu iese fum fără foc”? Explicația psihologică pentru unul dintre cele mai vechi proverbe