Îndrăgostiți, pe loc repaus!

Ne prinde acest drept la opinie fie în ziua de Crăciun, fie în prima zi din an, fie, iată, în ziua pe care oameni din afara culturii noastre și realităților noastre ne-au învățat să o asociem cu iubirea. Cu amănuntul numit iubire. Și cumpărăm, dacă ne lăsăm prinși în vârtejul comercial din jurul fiecărei sărbători care poate fi tradusă și în emoticoane și alte simboluri, inimioare de tot felul, baloane strălucitoare, flori de primăvară, cutii de cadouri simandicoase, felicitări virtuale pe care le trimitem peste mări și țări, acadele cu mesaje sugestive, orice fel de cadou care să exprime cât mai clar și cât mai de-adevăratelea ce înseamnă să iubești cu adevărat.

Și se termină Valentine’s Day și revenim la ale noastre. La certuri, la ură, la lacrimi după ce merg copiii la culcare și se poate derula, în liniște, filmul trist al unei vieți irosite. Al unei vieți care, de fapt, nu știe deloc să iubească.

INEDIT Ține doliu mâța după noi? Cât suferă pisica după despărțirea de un om

08:00

ALEGERI Cum au votat maghiarii din Transilvania în alegerile legislative din Ungaria. „Îmi doresc stabilitate, fără corupție și o economie prosperă”

07:57

Apoi vine românescul Dragobete și cine nu a cumpărat și dăruit o floare de Sfântul Valentin se simte dator, măcar de Dragobete, să-și înnoiască jurământul de dragoste. Sau să respecte o parte din tradițiile vechi pe care acea zi din an le aduce. E timp, s-ar spune, în februarie și până după 8 martie, pentru dragoste, deci și pentru poezie.

Latră câinii la intrarea în magazinul cu ciocolată ambalată frumos și plâng bebelușii în parcul de peste drum de casă. Viața merge înainte, înainte merg și încasările acelora care au talentul sau pârghiile de a scoate profit din orice sfânt cu negru din calendarele oricărei religii.

Dar dacă tot ne provoacă, dacă tot ni se cer dovezi de iubire, vă las și eu, ca opinie a mea, ca oglindă a mea, niște versuri, tot despre dragoste, pe care nu m-a făcut să le scriu vreun sfânt Valentin, pe care nu m-a împins un Dragobete să le public, ci pe care, așteptând totdeauna liniștea și vindecarea, le-am trecut din minte în cerneală și, mai târziu, mult mai târziu, le-am lăsat să se vadă de departe, să mă reprezinte acolo unde nu pot fi prezentă, să locuiască în casele în care eu n-am să locuiesc niciodată, să se odihnească pe noptierele celor mai dragi, să spună, în secundele în care eu nu mai spun nimic, că iubirea, dacă nu rezistă, măcar există.

Frunzele din ceas

Împotmolite, frunzele din ceas
Printre nervuri se roagă pentru noi
Şi ar şopti, dac-ar avea puteri,
Să smulgem din cadenţe cifra doi.

Ne-ar implora, dacă le-am da răgaz,
Să ne iubim urgent, definitiv,
Să ne semnăm sentinţele acum,
Cât pentru toate mai avem motiv.

Şi ne-ar mai spune, smulse din frunziş,
Cât li-i de dor de paşii noştri grei,
Ne-ar rechema la vechiul adăpost
Pe unde ceaţa gri descuie chei.

Ne-ar păcăli că nu e prea târziu,
Că este timp să fim cum ne-am propus,
Că toamna toată s-a ascuns în ceas,
Cum s-a ascuns şi grâul în apus.

Împotmolite, frunzele din ceas
Se înghiontesc şi fac cu rândul must
Din strugurii care-au rămas în vii
Şi care s-au retras în propriul gust.

Ne stau de pază, sfeşnice de lut,
Şi tăcăie pe-ascuns câte-un ecou,
Îşi ţin de cald şi strigă înspre noi
Măcar acum să încercăm din nou.

Şi parcă vor pe fugă un răspuns,
Cât fac de gardă dorului tăcut,
Te roagă să mă strângi la pieptul tău
Şi să-mi propui s-o luăm de la-nceput.

Încărunţite, frunzele din ceas
Discută între ele pe furiş.
Au hotărât că dacă iar plecăm
Timid se vor întoarce spre frunziş.

Citește și:

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

”Chiriași la noi în țară”

Când românii se simt români

De ce Austria nu ne vrea?

Și, totuși, de unde prețurile astea?