Prima pagină » Actualitate » Rareș Bogdan îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL PLEACĂ de la guvernare”

Rareș Bogdan îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL PLEACĂ de la guvernare”

Ruxandra Radulescu

Profesorul Mircea Coșea a comentat evoluția economică a României, din ultima perioadă, precizând că recenta creștere a veniturilor, implementată de actualul Guvern, va genera o criză acută în viitor. Rareș Bogdan promite, însă, că PNL va ieși de la guvernare, dacă taxele vor fi majorate anul acesta.

Profesorul Mircea Coșea a făcut previziuni sumbre cu privire la economia României, susținând că recenta majorare a salariului minim și a pensiilor va aduce datorii și mai mari pentru țara noastră. Coșea a menționat că inflația va crește, concretizându-se în majorarea taxelor și a impozitelor.

„Suntem într-un deficit care crește în permanență, ne împrumutăm în permanență. Guvernarea nu trebuie să sacrifice economia actuală și de viitor pentru câteva  voturi în plus la alegerile care vin, indiferent că sunt pentru Parlament sau pentru președinție. E un sacrificiu pe care țara îl face aproape pentru nimic. Pentru că toate aceste creșteri, pe care acum Guvernul le face, fie că cresc anumite pensii, salariul minim, toate acestea înseamnă o producere în plus a inflației, prețuri mai mari, împrumuturi mai mari, toate aduc până la urmă o concluzie simplă: țara trăiește pe datorie. Îndatorarea României este mai rapidă decât creșterea economică a acestei țări. Ne așteaptă o creștere a impozitelor și taxelor.”, a declarat Mircea Coșea la Realitatea Plus.

Pe de altă parte, liberalul Rareș Bogdan îl contrazice vehement pe Mircea Coșea, promițând românilor că taxele și impozitele nu vor fi majorate, anul acesta, în caz contrat PNL va ieși de la Guvernare, în frunte cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

„Dacă crește o singură taxă, PNL pleacă de la guvernare. A fost extrem de clar. În prima fază pleacă Boloș din Guvern. Deci, dacă un singur punct de TVA, sau singură punct de impozit crește în acest an, exact așa cum am spus de început, deja este prea mult ceea ce am acceptat în septembrie anul trecut cu parcul, acel pachet fiscal. Nu am fost de acord cu scăderea plafonului de la 500.000 la 60.000 și bine am făcut. Partidul Național Liberal consideră că în acest moment, din păcate, cei care suportă toate măririle de salarii, toate cheltuielile explodate în cadrul statului sunt exclusiv privați.

Din păcate, doar privații resimt situația economică, nu și cei de la stat. Orice creștere de impozite și taxe, culmea, nu va rezolva situația economică decât pe termen scurt, dacă nu scădem cheltuielile bugetare și dacă nu chivernisim banul public.”, a declarat Rareș Bogdan.

CITEȘTE ȘI:

Ne paște falimentul? Prof. dr. MIRCEA COȘEA: “Dacă taxele pe muncă s-ar micșora, statul ar obține mai multe beneficii. Asta înseamnă viziune!”

Rareş Bogdan: „Nu se pune problema, în niciun caz, ca PNL să părăsească guvernarea”/ „PNL este obligat să aibă candidat la preşedinţia României”

Rareș Bogdan: „Am votat cu gândul la viața românilor de peste tot”/Prim-vicepreședintele PNL a avut un mesaj important la ieșirea de la urne

Recomandarea video

Mediafax
Premieră pentru România la sediul NATO
Digi24
Deputații ruși cer femeilor singure să se culce cu bărbații care revin de pe front și să renunțe la fertilizarea in vitro
Cancan.ro
Ce făcea fugarul Emil Gânj în curtea unei femei din Mureș. Localnica l-a fotografiat imediat, apoi a dat alarma în sat
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit pe milionarul cu 35 de ani mai bătrân decât ea pentru că a înșelat-o cu prietena ei
Adevarul
Avertismentul economiștilor pentru români: „Să amâne toate proiectele pe termen lung. Este un an de supraviețuire”
Mediafax
Un lider UE propune un pact de apărare „în stil Schengen” deschis aliaților din afara uniunii
Click
Pentru cine caută Liviu Vârciu parteneră: „Vrea să fie tătic”
Digi24
Planul de trei pagini pentru încheierea războiului din Iran: 20 de miliarde de dolari contra uraniu îmbogățit. Ce spune Donald Trump
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
1 gram echivalează cu 28.400 de litri de benzină. Vehiculul nuclear care promite autonomie uriașă
Descopera.ro
În ce anotimp sunt bărbații cei mai fertili?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea