Prima pagină » Actualitate » Augusta Petrescu Lazarov, invitată la Altceva: ”Destinul face să fim protejați cumva”

Augusta Petrescu Lazarov, invitată la Altceva: ”Destinul face să fim protejați cumva”

Augusta Petrescu Lazarov a împlinit 49 de ani pe 10 august, iar jurnalistul Adrian Artene a decis să o aibă invitată într-un episod special al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, care a fost difuzat în premieră pe Youtube de la ora 19:00, chiar pe 10 august.

Printre numeroasee subiecte atinse în cadrul podcastului Altceva, Augusta Petrescu Lazarov a vorbit și despre perioada tristă din copilărie, cea în care la numai șase ani, și-a pierdut bunica.

”Părinții mei cred că au avut o înțelepciune și cum eu cred în destin, destinul face să fim protejați cumva prin intermediul părinților sau prin intermediul caracterului pe care îl avem.

Eu am fost cumva pregătită pentru plecarea ei (n.r. a bunicii sale), pentru că ea a avut o suferință destul de îndelungată și eram prezentă acolo zi de zi, noapte de noapte, știam când trebuie să-și facă tratamentele. Și plecarea ei a fost cumva impresionantă, pentru că în momentul în care am văzut că pleacă, o lacrimă i-a curs pe obraz și am știut că e modul ei de a-și lua la revedere.

Eu eu nu-mi amintesc exact lucrul ăsta, dar părinții mi-au povestit că am scris un bilețel și l-am pus acolo, sub perna ei, și tata fiind curios să vadă ce ce am scris eu acolo, s-a uitat pe bilețel și l-a pus la loc. Mi-a zis că eu practic mi-am luat la revedere de la ea și am lăsat ca o mică scrisorică să nu mă uite. Eram un copil de 6 ani”, a povestit Augusta Petrescu Lazarov despre despărțirea de bunica ei.

Cine este Augusta Petrescu Lazarov

Augusta Petrescu Lazarov este asociată cu începuturile divertismentului modern din România, având un rol semnificativ alături de regretatul Valeriu Lazarov în producții precum „Surprize, surprize”, „Din dragoste”, „Ciao, Darwin” sau „Iartă-mă”.

„Televiziunea este refugiul preferat al românilor”, a declarat Augusta Petrescu Lazarov, invitându-ne să explorăm culisele istoriei televiziunii alături de ea în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.

În episodul aniversar, Augusta Petrescu Lazarov va împărtăși povești personale despre dorințe, reușite, bucurii, familie și copilărie, oferind o perspectivă intimă asupra industriei televiziunii.

ABONEAZĂ-TE la canalul de YouTube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Poți urmări podcastul integral AICI: 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Racheta secretă rusă care a dinamitat acordul nuclear cu SUA
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Doliu în presa din România! A murit Anca Pandea
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Rafila: Prevenția și depistarea precoce, cheia în lupta împotriva diabetului
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?