Ploaia care va veni…

N-am mai fost de ceva vreme la cafeneaua asta. Aici, totdeauna am întâlnit, într-o singură dimineață, toți oamenii de pe planetă. De la mămica nepieptănată care fură o gură de cafea, împingând de căruciorul tot mai greu și mai puțin îngrijit, din care se aude plângând (sau râzând?, dar cine mai face diferența) un bebeluș care mâine, crescând, va avea dreptul să uite tot, până la cei doi domni care vin aproape în fiecare dimineață aici, împreună cu o doamnă care vorbește încet, ca să deconspire, parcă, într-un „trialog” la prima oră, cele mai importante secrete ale omenirii.

În cafeneaua asta, din care nu se pleacă de tot niciodată, trece, într-o singură dimineață, întreaga lume. Vine și fiul magnatului care se preface, la nesfârșit, că duce o viață simplă și care, din aceeași politețe impusă, cumpără o cafea cu lapte și pentru colega de birou care nu-și permite să întârzie.

FLASH NEWS Emmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa

00:40

CONTROVERSĂ Dominic Fritz, după ce și viceprimarul său a pierdut procesul cu ANI: „Regimul incompatibilităților a scăpat de sub control”

00:30

Vine și italianul care strigă de se aude până la mansarda blocului care găzduiește, la parter, această lume în miniatură: ba vorbește cu vreun avocat de la el de-acasă, ba cu vreun avocat de la noi de acasă. În orice caz, niciodată nu rezolvă „cazul”. Rămân vorbe de aruncat, ca mici grenade care, la câteva secunde după detonarea prin pronunție, explodează și fac aerul mai greu de respirat.

„Pentru aici, la pachet?”, „Nu, la pachet”, răspunde băiatul cu geacă neagră, curier, care tocmai a intrat și care a primit, într-o singură frază două variante perfect opuse. Prin urmare, răspunde și el în două direcții. Cam cum votăm noi, la fiecare patru ani, atunci când, între două (era să scriu nouă!) tururi de scrutin ne răzgândim și renunțăm să mai votăm pentru vreunul dintre domni – sau vreuna dintre doamne – pentru a ștampila împotriva cuiva. Ne place votul împotrivă!, oricât de puternică ar fi opoziția care ne ține (chiar ne ține?) locul, zi de zi, în plen.

„Bună dimineața! Ce devreme ați venit azi!”, se mai aude de lângă aparatul de cafea care continuă să topească în cald boabe măcinate adineauri, ca într-o pedeapsă cu executare pe care destinul o dă câtorva saci de cafea aduși de prin Brazilia sau Columbia, drum lung, până pe aici, prin Bucureștii șantierelor deschise și niciodată terminate.

La radio se aude muzică antrenantă, dar e dată încet, de parcă n-ar vrea să ne trezească cu forța: numai dacă doriți să fiți treziți și să auziți această tobă care se asortează cum nu se poate mai bine cu vreun claxon isteric de pe străduța pe care deja, la ora asta, nu mai găsești loc de parcare.

A mai venit o doamnă, a scos calculatorul și probabil că scrie, la fel ca mine, despre cafeneaua în care, într-un mod straniu, încape, într-o singură dimineață, o lume întreagă. Mai ticăie și un mouse în dreapta mea, de la domnul cu ochelari care era aici încă dinainte să ajung eu, pe la opt și un pic. Se mai aude o alarmă, e vremea să ne trezim. Uite-l și pe gunoierul care trece totdeauna, aproape la aceeași oră, prin fața aceleiași cafenele, împingând de tomberonul verde și privind albastrul cerului. Oare ajunge pentru toți acest albastru?

„Azi e miercuri?”, întreabă domnișoara care prepară, cu multă răbdare, încă un espresso lung. „Da”, răspunde clienta care îi e mai aproape. „Aoleu, și azi plouă?”, revine aceeași voce, făcând ordine în raftul cu croissante cu ciocolată sau unt. „Da, da”, răspunde aceeași clientă, privind pe fereastra mare și văzând cum se înlăcrimează trotuarul de peste drum. Și azi plouă. Dar nu ne spală de păcate. Și nici de gânduri negre. Următorul, vă rog! – Două Latte cu lapte de migdale!

Citește și:

Nouă cu noroc

N-a fost pentru noi

Oare se întâmplă minunea?

Viața noastră unde e?

Ce-o fi cu trenurile noastre?