Prima pagină » Știri externe » Cu câteva luni înainte de încheierea mandatului, Joe Biden vizitează Germania și Angola

Cu câteva luni înainte de încheierea mandatului, Joe Biden vizitează Germania și Angola

Cu câteva luni înainte de încheierea mandatului, Joe Biden vizitează Germania și Angola

Cu câteva luni înainte de încheierea mandatului său, președintele american Joe Biden va călători în Germania și Angola în octombrie.

Aceasta va fi prima călătorie în străinătate a lui Biden de la retragerea sa din cursa prezidențială în iulie în favoarea vicepreședintelui democrat Kamala Harris, scrie Bloomberg.

Casa Albă a anunțat că președintele în vârstă de 81 de ani plănuiește o vizită în Germania între 10 și 13 octombrie. Nu se cunosc multe detalii privind programul lui Biden în timpul vizitei sale în Germania, dar Ucraina și NATO vor fi subiectele în centrul atenției.

Programul propriu-zis, și anume întâlnirile cu reprezentanții guvernului federal, se va concentra pe 11 octombrie.

Biden vizitează Germania pentru „a consolida și mai mult legăturile strânse dintre Statele Unite și Germania ca aliați și prieteni”, se arată într-un comunicat al purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Președintele american va mulțumi importantului partener NATO pentru „susținerea Ucrainei împotriva agresiunii ruse” și găzduirea soldaților americani staționați în țară de zeci de ani.

Prima vizită a unui președinte american la Berlin după 2016

Până în prezent, Biden a vizitat oficial Germania o singură dată în calitate de președinte: în iunie 2022, el a participat la summitul G-7 de la Schloss Elmau. În timpul călătoriei lui Biden în Ucraina, în februarie 2023, avionul prezidențial a făcut o oprire pentru realimentare la baza aeriană americană din Ramstein.

Aceasta este prima vizită a lui Biden ca președinte la Berlin, și, de asemenea, prima vizită a unui președinte american la Berlin după întrevederea lui Barack Obama cu Angela Merkel la sfârșitul mandatului său în 2016. Fostul președinte Donald Trump a călătorit la summitul G-20 din Hamburg în 2017, dar nu a venit la Berlin, scrie Die Welt.

Președintele SUA se va deplasa apoi în Angola, între 13 și 15 octombrie

La Luanda, Biden va discuta cu omologul său angolez João Lourenço despre consolidarea parteneriatelor economice, consolidarea democrației și a angajamentului civic, precum și despre intensificarea activității în domeniul securității climatice și al tranziției către energia verde.

Președintele american l-a primit pe Lourenço la Casa Albă în noiembrie anul trecut, când i-a spus că „America este total implicată în Africa”.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”