Prima pagină » EXCLUSIV » Ultimele „mutări” ale lui Clotilde Armand în Sectorul 1, oprite de prefectul Capitalei. De ce a fost SUSPENDAT concursul pentru arhitectul șef

Ultimele „mutări” ale lui Clotilde Armand în Sectorul 1, oprite de prefectul Capitalei. De ce a fost SUSPENDAT concursul pentru arhitectul șef

Cristian Lisandru
Ultimele „mutări” ale lui Clotilde Armand în Sectorul 1, oprite de prefectul Capitalei. De ce a fost SUSPENDAT concursul pentru arhitectul șef

Primăria Sectorului 1 – condusă, încă, de Clotilde Armand – anunța, în 23 septembrie, organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de arhitect-șef. Numai că, din informațiile obținute de Gândul, au apărut probleme încă înainte de a fi încheiate toate formalitățile, iar Mihai-Mugur Toader, prefectul Capitalei, a contestat organizarea concursului în instanță și l-a suspendat.

Potrivit anunțului din data de 23 septembrie 2024, au fost publicate și condițiile de participare, plus bibliografia aferentă.

„Arhitect șef, clasa I, gradul II: 1 post vacant.

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă de arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, conform art. 361 lit. a) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare;
  • vechimea minimă în specialitatea studiilor: 7 ani;
  • durată timp de muncă: 8h/zi 40h/săptămână”, s-a precizat în anunț.

Proba scrisă urma să aibă loc în data de 22 octombrie 2024, de la ora 12:00, iar candidații au putut depune dosarele în perioada 20 septembrie – 9 octombrie. (anunțul poate fi parcurs, integral,  AICI)

Prefectul Capitalei: „Până se soluționează în instanță, concursul este supendat”

Prefectul Capitalei, Mihai-Mugur Toader, a confirmat, în exclusivitate pentru Gândul, că a suspendat concursul pentru ocuparea postului de arhitect-șef la Primăria Sectorului 1, pentru că documentația necesară nu a fost transmisă.

„Nouă nu ne-a fost transmisă această documentație. Au fost anunțate trei concursuri în această perioadă, organizate de Primăria Sectorului 1. Unul a avut documentația completă, două nu.

Am avut concurs pentru șeful de la Achiziții și au avut documentația completă, i-am dat drumul, normal… A mai fost anunțat un concurs, acesta pentru postul de arhitect-șef la Sectorul 1, și unul pentru postul de director la Spitalul Caraiman.

Concursul pentru ocuparea postului de arhitect-șef este atacat în instanța de contencios și, practic, până se soluționează în instanță, este suspendat”, a detaliat prefectul Capitalei, în exclusivitate pentru Gândul.

Mihai-Mugur Toader, prefectul Capitalei

Urbanistul Alexandru Pânișoară: „Despre asta e vorba în administrația USR”

Contactat de Gândul, urbanistul Alexandru Pânișoară – care va candida pentru ocuparea funcției de arhitect-șef la Sectorul 1 – nu s-a declarat suprins de decizia luată de prefectul Mihai Toader.

Alexandru Pânișoară a tras încă un semnal de alarmă referitor la „tertipurile” administrative prin care persoane reprezentante ale USR au fost permanentizate în funcții esențiale, pentru ”buna desfășurare” a Sectorului 1, fără a avea competențele necesare.

În ceea ce privește bibliografia pentru acest concurs, Alexandru Pânișoară spune că este „precară”, că are peste jumătate din actele normative care trebuie parcurse doar despre „discriminare”, în timp ce acte normative importante sunt trecute la sfârșit „sau nici măcar nu au fost prinse”.

„Acum am aflat și eu, încă nu știu toate datele. Urmează să depun și eu dosarul. În mod evident, se încearcă ocuparea funcției de niște persoane care oricum nu au competențele necesare.

Actualul arhitect-șef a ocupat funcția vreme de trei ani, din 2021, pe diferite tertipuri administrative, respectiv delegare sau ocupare temporară. Și este vorba despre câte șase luni, maximum, într-un an calendaristic. Bianca Buzdugan a participat la concursul organizat în anul 2021 și a picat concursul.

Și la Achiziții, după 3 ani de activitate intensă, șeful a picat concursul. Asta e competența USR în administrația USR la Sectorul 1. Nu sunt capabili să organizeze nici concursurile organizate pentru promovarea unor persoane care deja exercită funcția, asta este mai tragic. Ei sunt în funcții de conducere, decid soarta unui sector și când sunt examinați pentru a se titulariza și pentru a ocupa legal funcția respectivă, fără a apela la tertipuri, ei nu sunt capabili să ia concursul. Despre asta e vorba.

Sunt aduși pe funcții, așa cum spuneam, cu tot felul de tertipuri administrative, este o hibă legală care permite astfel de mizerii.

Funcții importante – arhitect-șef, Achiziții, Juridic, funcții esențiale – sunt ocupate de tot felul de personaje care nu au nicio calificare și asta reiese din evaluările pe care le pică.

Ne mai mirăm că nu funcționează nimic, că totul este abuziv, că totul este făcut cum este făcut. Despre asta e vorba în administrația USR, că ei au condus Sectorul 1”, a spus Alexandru Pânișoară, în exclusivitate pentru Gândul.


CITEȘTE ȘI:

Nicușor Dan a copiat „rețeta” lui Clotilde Armand! Și-a MĂRIT cu 50% SALARIUL de primar general, din fonduri publice: „Pentru a fi solvabil”

DISPERAT din cauza amenzilor ISC, Nicușor Dan cere revizuirea unei decizii definitive a Tribunalului București. Avocat: „De frica unui DOSAR PENAL”

Clotilde Armand, trimisă în JUDECATĂ! „Inculpata a emis patru dispoziții care au produs foloase materiale pentru sine”

Alianța PSD-PNL Sector 1: „«Cartea Neagră» a Sectorului 1 nu e neagră, e gri și-ar fi fost ALBĂ fără Clotilde Armand”

MOTIVARE | Cum a desființat CAB „argumentele” lui Clotilde Armand în procesul cu ANI. Cererile primăriței de la 1, respinse ca inadmisibile

VIDEO Clotilde Armand este acuzată că o menține în funcție pe arhitecta șefă a Sectorului 1, cu numiri temporare, de peste șase luni, deși aceasta a picat concursul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!