De ziua lui Florin

L-am sunat pe Florin Piersic acum două zile, pe acest 27 ianuarie în care a împlinit 89 de ani. Mi-a răspuns repede, citind înainte pe ecranul telefonului, cine îl sună. Și mi-a spus, a câta oară, oare?, că mă iubește, că îl iubește pe tata, că îi iubește pe toți ai mei. Că îi iubește pe toți ai țării. Pentru că Florin Piersic este al țării. O comoară de care mai și uităm, pe care mai îndrăznim și să o trecem la arhive, cu care, însă, ne aducem aminte să ne lăudăm, de fiecare dată când ne întreabă vreun străin unde e România pe harta lumii. Chiar așa, unde mai e România? Mai e cineva acasă?

Pe harta lumii, acolo unde e România, este Florin. Acel Florin care a îmbogățit și cinematografia și sufletele privitorilor, acel Florin care nu știe să îmbătrânească, acel Florin de care avem nevoie pentru a mai spera la o identitate clară. Îmi vine în minte acum, la ceas de sărbătoare, după ce mi-a răspuns cu atâta căldură la telefon, promițându-mi că-mi va fi alături până la finalul vieților, destinelor noastre, disperarea care se citea în cuvintele tuturor primăvara trecută, când o clipă grea s-a abătut asupra acestui uriaș al culturii noastre.

FLASH NEWS Primarul Slatinei acuză presiuni politice după ce Poliția ar fi deschis dosar penal pe numele său. Cum se apăra edilul

00:28

MILITAR O companie a anunțat că va lansa în toamnă un joc video despre războiul dintre SUA și Coreea de Nord. Antagonistul, inspirat după Kim Jong Un

00:22

Am fost la un pas să-l pierdem, spun unii medici, care au, probabil, ceva date oficiale în față, în clipa în care fac astfel de afirmații. Am fost la un pas.

Dar pasul a mers, așa cum se întâmplă atât de rar, înapoi. Și Florin Piersic a rămas al nostru. Aici, pe lumea care are nevoie de oameni. În lumea-om. Și nu pot să nu-mi aduc aminte, tocmai acum, la final de ianuarie, de tristețea de a nu-l mai putea suna pe cel care m-a iubit și m-a ridicat, prin viață și prin literaturi, cu dragostea sa: incomparabilul Dinu Săraru. Pe 30 ianuarie, ar fi fost ziua sa de naștere. Și l-aș fi sărbătorit, ca în fiecare an, în „Flacăra lui Adrian Păunescu” și în toate flăcările pe care știu să le țin aprinse. Dor de dumneavoastră, naș bun al fetiței mele Alexandra, prieten mare al tuturor celor care sunt parte din poveste!

Ce-ar fi, dacă i-am respecta? Ce-ar fi, dacă i-am ține minte? Ce-ar fi, dacă n-ar fi prea târziu? Ce-ar fi? E final de ianuarie, bat calendare la ferestre. S-au uscat brazii în case și prin unele inimi s-au ofilit speranțele.

Se tot analizează ba una, ba alta, ba stânga, ba dreapta. Ba contrasensul, ba sensurile comune. Să nu uităm, totuși, de știrile care ar merita pagina întâi. De cele care ar fi necesar să conteze din nou în lista lungă cu adevăruri.

Recapitulăm: Florin Piersic tocmai a împlinit 89 de ani. Și abia așteaptă, după cum mi-a spus, să împlinească 90 și să îi serbeze tot aici, cu noi, cu țara sa, cu oamenii pentru care a muncit și cărora le-a dăruit inima sa, bucățică cu bucățică. Să vă ajute Dumnezeu! Nu că v-am merita noi. Nu, nu vă merităm. Dar viața noastră e mai puțin întunecoasă în secundele în care ne dăm seama de asta.

La mulți ani, Florin Piersic! La mulți, mulți ani!

Citește și:

Boli fără leac pe stoc

Dacă ar mai conta și cultura…

Ziua Prințesei

Dărâmați „statuia” Popovici!

După ce se ridică şi ceaţa…