Prima pagină » Actualitate » Vasile Bănescu, mesaj în prima zi a Săptămânii Patimilor: „Ce ar face, oare, Iisus astăzi, dacă ar reveni și intra în unele biserici?”

Vasile Bănescu, mesaj în prima zi a Săptămânii Patimilor: „Ce ar face, oare, Iisus astăzi, dacă ar reveni și intra în unele biserici?”

Vasile Bănescu, mesaj în prima zi a Săptămânii Patimilor: „Ce ar face, oare, Iisus astăzi, dacă ar reveni și intra în unele biserici?”

Vasile Bănescu, actual membru al CNA și fost purtător de cuvânt al BOR, a transmis un mesaj în prima zi a Săptămânii Patimilor. A rememora semnificația acestei zile importante și, de altfel, a lansat o critică la adresa unor preoți.

Vasile Bănescu a postat, pe pagina de Facebook, un mesaj referitor la ziua de luni – prima zi a Săptămânii Patimilor. A rememorat importanța biblică a acestei zile.

„Luni, săptămâna Sfintelor Pătimiri. Iisus ajunge la Templul din Ierusalim, loc sacru, inundat de mulțimi în preajma sărbătorii (Pesah), numeroși oameni veniți inclusiv din diaspora pentru a se ruga și aduce jertfe. Atmosferă de uriaș iarmaroc, în care schimbul de bani (exchange), negoțul cu animale, prăfosul administrativ clerical și ritualismul sufocant de taină anulau sensul Sărbătorii, adică al întâlnirii cu Domnul.

Ca Fiu dumnezeiesc al Tatălui ceresc, dar și ca om deplin (Fiul Omului), Iisus se revoltă firesc împotriva trădării și înjosirii rațiunilor curate (sfinte) care stau la baza existenței Templului (azi, în paradigmă creștină, a Bisericii) și ia atitudine morală manifestată concret prin răsturnarea tarabelor schimbătorilor de bani și alungarea negustorilor din Templu, cei care ajunseseră să domine locul sfânt, devenit asemenea unei «peșteri de tâlhari». Tâlhărie mascată de ritualism religios. Negustorie în inima «locului sfânt»”, notează Vasile Bănescu.

Vasile Bănescu a transmis un mesaj în prima zi din Săptămâna Patimilor

Vasile Bănescu a adus în atenție și „Parabola smochinului neroditor”. De asemenea, a lansat o critică la adresa anumitor preoți.

„Ce ar face, oare, Iisus astăzi, dacă ar reveni și intra în unele biserici sau în deloc puținele centre eparhiale din lumea creștină? E doar un exercițiu de imaginație, pe care ar trebui să-l facă orice cleric realist, căruia îi mai pasă de Adevăr.

Tot azi se face pomenire, în Biserică, episodului contrariant în care Iisus blestemă «smochinul neroditor».

Practica oare Iisus blestemul ca pedeapsă cu efectul unei „negre” minuni? Era oare «vinovat» smochinul? Poate avusese totuși un anotimp mai prost, poate nu era încă vremea rodirii.

Dumnezeu nu-i pedepsește nici pe oamenii cu liber arbitru, darămite un smochin. Atunci?
Nicolae Steinhardt răspunde probabil mai bine ca oricine:

«Nu de smochini şi de smochine se face menţiune în parabola aceasta, ci de omul care nu dispune de scuză valabilă spre a-L refuza pe Făcătorul său ori pentru a-I spune: N-am timp sau Nu-i acum momentul potrivit. (…) Nefericitul smochin nu-i altul decât neştiutorul, proceduristul, legalistul, de-sine-stătătorul, învârtoşatul, formalis­tul fariseu care se socoteşte apărat de termene şi de stricteţea prescripţiilor. (…) Dar, ce-ar fi putut face, practic, smochinul? Să fi intrat, de obidă şi ruşine, în pământ; să se fi strămutat, de ciudă şi emoţie, în mare. Sau mai bine, mult mai bine, să-I fi fost Domnului – prin lăuntrică bunăvoinţă, strădanie şi cutremurare – prilej de minune pozitivă.
Există o mică legendă japoneză a cărei citare nu-i nelalocul ei aici: Un filo­sof se plimbă prin pădure, se opreşte în faţa unui arbust şi se adresează unei ramuri rostind: Vorbeşte-mi despre Dumnezeu. Și atunci, creanga înfloreşte.
De nu putea să rodească fructe, smochinul ar fi putut măcar înflori.»

Vasile Bănescu: „Toți suntem niște «smochini» care ne putem salva prin rodire”

Iisus le vorbește acum ucenicilor Săi despre imensa putere a credinței. Despre această putere se vorbește cel mai adânc prin metaforă și parabolă, dar mai ales prin exemplu concret.

Uscarea instantanee a smochinului indică, desigur, posibilă „uscare” a oricăruia dintre noi, cei ce rămânem nepăsători, ignoranți și prostește încăpățânați în îndepărtarea noastră de Sens, de Dumnezeu.

Toți suntem niște «smochini» care ne putem salva prin rodire sau ne putem autopedepsi și «usca» fără seva vitală a credinței.

Germinează în noi atâta potențial bine pe care, de cele mai multe ori, îl înăbușim și ucidem, alegând irațional «răul pe care nu (ni)-l dorim»”, mai notează Vasile Bănescu, pe Facebook.

Vezi și:

Vasile Bănescu îl acuză pe George Simion de instigare la violență și CRIMĂ. „Cine sunt cei ce ar trebui jupuiți de vii?”

Sursă foto: Mediafax Foto

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
I-au ademenit, i-au drogat și i-au ucis! Cuplu de ROMÂNI, condamnat în Anglia
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
De ce vezi curieri nepalezi cu geci și mănuși la temperaturi de 40°C. Explicația este surprinzătoare
Digi24
Șoferul care a ucis doi oameni la Brașov a fost reținut. Anunțul Poliției despre starea lui de sănătate în timpul accidentului
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Sunetul dintre lumi: 30 de ani de la intrarea în veșnicie a maestrului Sergiu Celibidache