Prima pagină » Actualitate » Controale ANPC la mare. Comisarii au verificat condițiile de cazare și de alimentație de pe litoral

Controale ANPC la mare. Comisarii au verificat condițiile de cazare și de alimentație de pe litoral

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au anunțat o serie de controale pe litoralul Mării Negre ca să preîntâmpine orice eveniment nedorit legat de vacanța de 1 Mai. În urma celor 36 de acțiuni, care au avut loc vineri, au fost aplicate amenzi de peste 70.000 lei și au fost închise temporar 4 unități. 

Cele 36 de controale pe care le-au făcut comisarii ANPC în unitățile de cazare și în unitățile alimentare de pe litoral au scos la iveală faptul că lucrurile sunt departe de a fi rezolvate.

Potrivit comunicatului transmis, 13 dintre cei verificați au fost sancționați cu amenzi în valoare de 71.500 lei și s-a dispus retragerea de la comercializare și din consum a 117 kg de produse alimentare, dar și la oprirea temporară a unor produse nealimentare.

„S.C. PRO TAG HOLDING SRL- operatorul economic a fost consiliat referitor la respectarea prevederilor legislative în vigoare privind siguranța consumatorilor.

Au fost dispuse măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor:
SC ALIMENT BSA SUD SRL, NETY FOOD SRL, SC PROFI ROM FOOD SRL.

De asemenea, în urma controalelor, operatorii economici au fost consiliații privind legislația în vigoare a Protecției Consumatorilor”, după cum reiese din informările transmise de ANPC.

CITEȘTE ȘI:

Inspectorii ANPC, prezenți în aceste zile pe litoral. Cristian Piedone, planuri pentru sezonul estival 2025: „Drepturile tuturor să fie respectate”

Atentat la sănătatea publică. ANPC a fotografiat în ce condiții sunt pregătite produsele de la Patiseria IOANID și SUSHY TORRY

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!