Prima pagină » Actualitate » Ucigașul Teodorei a SECHESTRAT-O pe fiica unui medic celebru. O ținea încuiată într-o boxă!

Ucigașul Teodorei a SECHESTRAT-O pe fiica unui medic celebru. O ținea încuiată într-o boxă!

Bărbatul care a omorât-o, sâmbătă, pe Teodora Marcu, după care s-a sinucis înainte să fie imobilizat de polițiști, era cunoscut în lumea interlopă din Onești. Surse din anturajul acestuia spun că Robert Lupu era extrem de violent cu femeile, iar printre victime s-ar fi numărat și fiica unui cunoscut medic din oraș.

Robert Lupu (49 de ani) a trăit, sâmbătă, trei ore de nefericită celebritate. Acesta a împușcat-o mortal pe fosta lui iubită, cunoscută publicului din ipostaza de concurentă la show-ul matrimonial „Insula iubirii”. În vârstă de 23 de ani, aceasta era căsătorită, avea deja o fetiță și era din nou însărcinată.

Potrivit unor surse Gândul, Robert Lupu era o figură cunoscută în lumea interlopă din Onești, în condițiile în care și-ar fi trăit tinerețea în mahalaua orașului, unde era cunoscut sub numele de Zdrențoi. Șofer de meserie, acest Zdrențoi era taximetrist pirat, iar anchetatorii l-au suspectat în două rânduri, în 2014 și în 2019, când a fost anchetat pentru proxenetism. În cursul anului 2015, a fost suspectat că, împreună cu mai mulți hoți cunoscuți, a participat la spargerea unei locuințe.

Dar, spun sursele Gândul, în paralel cu activitatea infracțională, Robert Lupu, zis Zdrențoi, avea și o mare pasiune pentru femei.

Victima nu a depus plângere pentru a-și proteja tatăl faimos

Undeva în urmă cu aproximativ 25 de ani, Robert Lupu ar fi avut o relație amoroasă cu fiica unui medic foarte cunoscut în Onești. În momentul în care fata i-a spus că dorește să pună punct relației, deoarece nu mai putea să suporte comportamentul abuziv al bărbatului, Robert Lupu ar fi devenit violent. Și nu doar că a lovit-o, dar a și sechestrat-o într-o boxă de bloc. Pentru a evita un scandal uriaș în care să fie târât și numele tatălui ei, tânăra a decis să nu anunțe autoritățile.

Ulterior, Zdrențoi a plecat, cu o grupare de hoți din oraș, în Italia, unde în 2025 a fost prins în timp ce spărgea o casă din Milano. Ca urmare, a primit o condamnare de 4 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 200 de euro.

Teodora Marcu a fost împușcată sâmbătă seară, în cartierul rezidențial Cosmopolis din județul Ilfov.

Tânăra a murit la Spitalul Floreasca din București după o oră și jumătate, la 20:38. La trei ore după crimă, Robert Lupu a fost găsit de polițiști în apropiere de locul asasinatului, însă acesta s-a împușcat în cap înainte să fie imobilizat de forțele de ordine. Asupra lui s-au găsit două pistoale, dintre care unul mai avea în încărcător 14 cartușe.


CITEȘTE ȘI:

Soția criminalului face DEZVĂLUIRI despre relația lui Robert Lupu cu Teodora. Au locuit împreună deși împotriva lui exista un ordin de protecție

Crimă în Cosmopolis. Medicii legiști au finalizat NECROPSIA Teodorei Marcu, tânăra ucisă de fostul iubit. Unde au nimerit-o cele patru gloanțe

Trei ordine de protecție pe numele ucigașului Teodorei de la „Insula Iubirii”. Culisele crimei din Cosmopolis

Teodora, exploatată sexual de călăul ei într-un studio de videochat. Criminalul, cercetat de polițiști în două dosare de proxenetism

Se pregătesc FUNERALIILE Teodorei Marcu. Când și unde va fi înmormântată tânăra ucisă de fostul iubit în Cosmopolis. Anunț după tragedie

Mărturii ȘOCANTE despre coșmarul trăit de Teodora Marcu înainte de a fi ucisă: „Trăiau în teroare de multă vreme”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump: Mă gândesc serios să retrag SUA din NATO
Digi24
Prima reacție a premierului britanic la declarațiile lui Trump despre NATO
Cancan.ro
ANUNȚUL făcut de Rareș Cojoc, după ce milionarul dansator și partenera lui au câștigat încă o medalie de aur
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Prețul petrolului scade din nou sub 100 de dolari după promisiunile lui Trump de a „se retrage” din Iran
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Un studiu arată că substanțele dezinfectante comune sunt mult mai toxice atunci când sunt inhalate