Prima pagină » Actualitate » Profesorii intră în GREVĂ japoneză: „Personalul didactic este neliniștit și revoltat” / Sindicatele amenință cu ample acţiuni de protest

Profesorii intră în GREVĂ japoneză: „Personalul didactic este neliniștit și revoltat” / Sindicatele amenință cu ample acţiuni de protest

Mara Răducanu
Profesorii intră în GREVĂ japoneză:

Federațiile sindicale din învățământ au anunțat că vor declanșa miercuri o grevă japoneză, în semn de protest față de posibile măsuri de austeritate pregătite de viitorul Guvern. Protestul se va desfășura la locul de muncă, în unități de învățământ preuniversitar și superior, în biblioteci centrale universitare și în institute de cercetare, fără întreruperea activității. Reamintim că zilele acestea s-au împlinit doi ani de la finalizarea grevei generale din învățământ.

Cadrele didactice vor purta semne distinctive, precum banderole sau ecusoane

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” atrag atenţia că, în situaţia în care protestul va fi tratat cu „indiferenţă”, iar viitorul guvern va pune în aplicare propunerile de măsuri apărute în spaţiul public, care afectează salariaţii din educaţie, vor declanşa ample acţiuni de protest.

„De ce protestăm astăzi? Deoarece, în spațiul public, au apărut mai multe propuneri de măsuri, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar.

Ne referim, în special, la: Creșterea normei didactice de predare;  Coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană; Eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor. De asemenea, personalul didactic de predare este profund neliniștit și revoltat de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ.

Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la finalizarea grevei generale din învățământ. Cu această ocazie, dorim să amintim clasei politice că încă mai sunt promisiuni neonorate, că salarizarea nemotivantă și neconformă cu importanța muncii prestate de către salariații din învățământ ține tinerii departe de acest sistem. Așteptăm să vă țineți promisiunile: atât din anul 2023, cât și din campaniile electorale de anul trecut și de anul acesta!”, au precizat oficialii sindicatelor, într-un mesaj postat pe facebook.

Planurile – cadru, punct și de la capăt

Reamintim că raportul rezultat după dezbaterea planurilor-cadru din învăţământul liceal şi varianta finală a acestora au fost publicate de Ministerul Educaţiei.

Ministrul Daniel David a afirmat, luni, că, la nivel liceal, sunt conținuturi și manuale depășite de vremuri, planuri-cadru care nu se înscriu în logica curriculară modernă, iar metodele de predare nu au mai fost îmbogățite semnificativ cu noile evoluții tehnologice și didactice în domeniu.

Sursă foto Alexandra-Pandrea 

CITIȚI ȘI:

PLANURILE – CADRU, punct și de la capăt. Care sunt cele opt competenţe cheie. Ministrul Daniel David: „Acest demers nu mai poate fi amânat”

Disciplinele care au reprezentat „mărul discordiei” din planurile-cadru revin în trunchiul comun. Istoria și Geografia rămân obligatorii

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
„Vânătorul de extratereștri de la Harvard” va conduce noul consiliu OZN al lui Donald Trump