Prima pagină » Știri externe » Nepoata regelui Harald al V-lea, primul membru al familiei regale norvegiene care își declară public BISEXUALITATEA

Nepoata regelui Harald al V-lea, primul membru al familiei regale norvegiene care își declară public BISEXUALITATEA

Nepoata regelui Harald al V-lea, primul membru al familiei regale norvegiene care își declară public BISEXUALITATEA

Maud Angelica Behn, în vârstă de 22 de ani, nepoata regelui Harald al V-lea a anunțat pe Instagram că este bisexuală, după ce a participat la Oslo Pride în weekendul trecut.

Tânăra Maud Angelica Behn, care nu are un titlu regal, își asumă public orientarea queer, bucurându-se de sprijinul mamei sale, Martha Louise, sora Prințului Haarkon, moștenitorul tronului, relatează Mediafax.

Monarhul actual este Harald al V-lea. Acesta s-a născut în 1937, a devenit rege în 1991, după moartea tatălui său, regele Olav al V-lea. Este recunoscut pentru devotamentul față de democrație și pentru simplitatea cu care-și exercită atribuțiile. S-a căsătorit cu Sonja în anii ’60, o femeie de origine modestă, lucru care a fost controversată, însă a contribuit la modernizarea imaginii monarhiei.

Prințul Haakon Marcus, care s-a născut în 1973, este moștenitorul tronului cunoscut pentru implicarea în cauze sociale.

Martha Louise este sora Prințului Haarkon, născută în 1971. E cunoscută pentru spiritul independent și deciziile controversate. Martha Louise a fost căsătorită cu scriitorul Ari Behn, care a murit în 2019. Împreună, au trei fiice, inclusiv pe Maud Angelica Behn, care este primul membru al unei familii regale care și-a admis public orientarea sexuală.

Familia regală norvegiană este una dintre cele mai respectate monarhii constituționale din Europa. Este cunoscută pentru sobrietatea sa, aproopierea de popor și implicarea în viața publică.

Monarhia norvegiană este apreciată pentru modestie – de multe ori, regele Harald este văzut plimbându-se singur prin Oslo sau navigând. În 2016, acesta a susținut un discurs devenit celebru, în care apăra minoritățile și diversitatea: „Norvegienii sunt fete care iubesc fete. Băieți care iubesc băieți. Și băieți și fete care se iubesc unii pe alții”.

Gestul lui Maud Angelica Behn nu este o premieră în casele regale europene. Primul membru al Familiei Regale britanice care a făcut publică orientarea lui sexuală a fost Lord Ivar Mountbatten, văr al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care în 2016, a făcut publică orientarea sa bisexuală, iar în 2018 a avut prima nuntă în familie cu partenerul său masculin, James Coyle.

Un prinț indian din vechiul stat Rajpipla a declarat public că e gay în 2006. Prințul Manvendra Singh Gohil a devenit cunoscut pentru că a fost primul prinț indian care a admis deschis apartenența la comunitatea LGBTQ și pentru activismul său pentru prevenirea infecției cu HIV/SIDA, potrivit sursei citate.

Sursa foto: Instagram

CITEȘTE ȘI:

Jandarmeria i-a sancționat pe angajații MAI implicați în episodul „Avem fete în mașină, ce facem cu ele? Le ducem la mare”

Viktor Orban critică marșul PRIDE din Budapesta: Un motiv de rușine, nu de mândrie, promovat de Bruxelles

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
Cum s-a produs tragedia în urma căreia Gabi Mureșan și-a pierdut viața. Filmul evenimentelor
Cancan.ro
DOLIU în lumea muzicii! A murit Bonnie Tyler
Prosport.ro
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Filmul tragediei care zguduie România
Adevarul
Capcana din solul României. Avertisment dur de la un expert american de top
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Tot mai multe locuințe renunță la căzi și cabinele clasice de duș. Tendința din Europa care schimbă designul băilor moderne
Digi24
Avertisment dur al Rusiei după summitul NATO de la Ankara: „Deciziile iresponsabile pot duce la o catastrofă”
Cancan.ro
Filmul tragediei. Ce a făcut Gabi Mureșan înainte să moară? Gestul care l-a costat propria viață. Apropiații sunt în stare de șoc
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbare MAJORĂ la înmatricularea mașinilor noi. Ce trebuie să știe șoferii?
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Toxinele unor organisme marine din Antarctica ar putea ajuta la tratarea melanomului