Prima pagină » Actualitate » MAE evaluează activitatea Agenţiei Române pentru INVESTIȚII şi Comerţ Exterior. Oana Țoiu: „Au fost și vești bune, dar mai degrabă anecdotic”

MAE evaluează activitatea Agenţiei Române pentru INVESTIȚII şi Comerţ Exterior. Oana Țoiu: „Au fost și vești bune, dar mai degrabă anecdotic”

MAE evaluează activitatea Agenţiei Române pentru INVESTIȚII şi Comerţ Exterior. Oana Țoiu: „Au fost și vești bune, dar mai degrabă anecdotic”

Rezultatele Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) sunt în curs de evaluare în prezent la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Externe, pe lângă care – și nu sub umbrela căruia – activează atașații economici care trebuie, conform legii de organizare și organizare, să promoveze interesele României peste hotare și să atragă investițiile străine în țară. Informația a fost făcută publică oficial, luni, ministrul Oana Țoiu, într-o întâlnire cu jurnaliștii acreditați.

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a explicat că pentru evaluarea ARICE au fost întrebate chiar comunitățile de antreprenorii români în zonele în care activează atașații economici.

„Ne-am uitat la bugetul alocat pentru ARICE, a consumat 27 de milioane de euro. Și am întrebat și întrebăm comunitatea de antreprenori români care este valoarea pe care au văzut-o, eu evaluat-o și în ce fel ne reorganizăm pentru ca această valoare să fie reflectată în cifrele fie de export, fie de felul în care un antreprenor român deschide în alte locuri sau antreprenorii români prezenți acolo sunt susținuți în țările respective”, a declarat Oana Țoiu.

Potrivit demnitarului, oamenii de afaceri  au spus că au avut cu unii dintre atașații economici relații bune, dar mai degrabă anecdotic, decât pentru toate structurile instituționale.

„Au fost și vești bune, dar mai degrabă anecdotic, bazate pe activitatea câtorva dintre atașați”, a afirmat Oana Țoiu.

Potrivit ministrului de Externe, sunt discuții care au nevoie de negociere în coaliție, dar orizontul de timp pentru finalizarea unei reorganizări a ARICE este anul acesta

„În acest an ar trebui, totuși, să clarificăm tot ce ține de felul în care funcționăm instituțional, ca, în 2026, când pregătim și buget și tot să fie pe această nouă așezare”, a declarat Oana Țoiu.

Care este rolul ARICE

Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior funcţionează în prezent ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului. Agenția este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea ca urmare a divizării parțiale a Ministerului Anreprenoriatului și Turismului.

Agenţia are ca scop aplicarea politicii Guvernului pentru atragerea investiţiilor străine directe şi de portofoliu în România, promovarea comerţului exterior, inclusiv a serviciilor româneşti, exclusiv domeniul turismului, precum şi pentru urmărirea investiţiilor româneşti în străinătate Personalul Agenţiei este compus din demnitari, înalţi funcţionari publici, funcţionari publici, personal contractual şi diplomatic preluat de la Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Agenţiei este de 250 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor, iar din numărul maxim de posturi, 76 de posturi sunt destinate reţelei de reprezentare externă.

Conform legii, numirea personalului din birourile care constituie reţeaua de reprezentare externă se face de către preşedintele Agenţiei, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe. Activitatea birourilor de reprezentare externă se derulează în baza unui protocol de colaborare încheiat între Agenţie şi Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit raportului pe anul trecut publicat pe site-ul instituției, bugetul total pe 2024 al ARICE a fost 138,02 milioane de lei, adică aproximativ  27,7 milioane de euro, pentru atașații economici și inclusiv pentru cei din sediul central, pentru toate cheltuielile, atât resurse umane și chirii.

Valoarea totală a comerțului internațional al României, în primele zece luni ale anului 2024, a fost de 182.661,7 milioane euro, în creştere cu +1,1% faţă de primele zece luni ale anului 2023, exportul înregistrând o scădere la 77.722,3 milioane euro (-1,2%), iar importul o creştere la 104.939,4 milioane de euro (+3,0%), se arată în raport.

În aceste condiții, deficitul balanţei comerciale a României a crescut cu +17,2% de la 23.218,5 milioane de euro la 31 octombrie 2023, la -27.217,1 milioane de euro la 31 octombrie 2024.

La finalul lui 2024, rețeaua externă a Departamentului de Comerț Exterior are 37 de posturi ocupate din cele 76 existente în organigramă. Potrivit raportului ARICE, acest lucru s-a întâmplat în principal din cauza neorganizării în ultimii 3 ani a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din reţeaua externă a DCE/ARICE, ultimul concurs pentru misiune permanentă de patru ani având loc în anul 2021, iar ultima procedură în regim temporar de 13 luni în anul 2022.

Din punct de vedere al distribuţiei acestora, 27 sunt în Uniunea Europeană (18 ocupate), 15 în Europa Necomunitară şi Asia Centrală (6 ocupate) şi 34 în America, Asia şi Orientul Mijlociu (13 ocupate).

„Acest fapt determinat dezechilibre pe palierul asigurării continuităţii activităţii BPCE-urilor pе pieţe tradiționale, nevalorificării oportunităţilor existente pe aceste zone, inclusiv imposibilitatea organizării de acţiuni de promovare economică aflate în portofoliul ARICE”, se arată în raport.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Oana Țoiu, despre reintroducerea taxelor consulare: Nu mai există surse de buget. Nu putem să întreţinem această reţea de companii-parazite

Oana Țoiu, de la Haga: Am reafirmat angajamentul României de a sprijini pacea şi suveranitatea Ucrainei, precum şi democraţia Republicii Moldova

Primarul Chișinăului, REACȚIE după ce a fost interzis în România: Răfuială politică din partea Maiei Sandu și a regimului PAS

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. În vizor, directorul general al instituției
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Nicușor Dan: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
Click
Satul inedit unde poți primi o casă gratis. Care este singură cerință a proprietarilor: „Nu avem alte condiții”
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Fugarul a fost prins! Poliția a făcut anunțul!
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Singura imagine cunoscută cu o femeie romană luptând cu un animal sălbatic într-o arenă