Prima pagină » Știri » Ionuț Vulpescu: A fost greu când l-am ținut de mână ultima oară, în urmă cu ceva vreme/ Drum bun, Domnule Președinte!

Ionuț Vulpescu: A fost greu când l-am ținut de mână ultima oară, în urmă cu ceva vreme/ Drum bun, Domnule Președinte!

Ion Iliescu | Foto - Mediafax
Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii și fost consilier al lui Ion Iliescu, a transmis un mesaj la scurt timp de la moartea fostului președinte. „Destinul unui om de stânga s-a mutat de azi în cer. Dincolo de zare, de limite omenești, de partizanate și tensiuni”, și-a început mesajul Vulpescu.
Fostul consilier al președintelui a transmis că: „Acolo unde e cealaltă jumătate a paradoxului, la care n-avem acces, deși pare că împrumutăm atributul divin al atotștiinței doar când suntem conectați la televizor și la rețelele sociale. Aceasta nu este însă o moarte pe care să o pot confirma vreodată. Tot ce pot să spun acum e că Domnul Președinte trece dincolo împăcat cu lumea și cu el însuși, cu speranțele și cu dezamăgirile lui. Se duce liniștit la judecata laică a Istoriei și la cea religioasă a lui Dumnezeu”.
„Sunt fericit că i-am spus, înainte ca marele epilog să înceapă, cât de mult l-am prețuit și cât a însemnat pentru mine. I-am spus de multe ori în timpul vieții, când oamenii arareori își mărturisesc recunoștința și lasă lucrurile să curgă, ce îi datorez ca individ, ca om politic, ca prieten mai tânăr. Sunt fericit și pentru că i-am spus cum ceva esențial din ce a construit va merge mai departe, el mulțumindu-mi că am rămas același Ionuț Vulpescu, cel care a lucrat pentru Ion Iliescu de când se știe, și o va face cât va trăi. Am văzut un Marc Aurelius în viață și în amurgul ei, și tot ce pot să vă spun e că nu am cunoscut un om mai demn înaintea istoriei, cu tot ce are mai viu și cu tot ce stă să părăsească lumea asta. Pentru mine și pentru mulți care l-au iubit, va fi întotdeauna „Președintele”, a spus Vulpescu.

Imaginea ultimei întâlniri

Ionuț Vulpescu a realizat ultimele interviuri cu Ion Iliescu. „A fost greu când l-am ținut de mână ultima oară, în urmă cu ceva vreme. Și insuportabil atunci când a ridicat mâna și ne-am luat la revedere pentru ultima oară, fără să știm, un fel de trecere dintre două lumi pe care n-o s-o uit niciodată”.
„Dialogul pe care l-am realizat la “Avangarda” a fost urmărit de milioane de oameni. Este cel mai urmărit interviu politic și uman din ultimii ani. Filmul de mai jos deschide un film inedit dedicat domnului Președinte, care va fi difuzat începând de mâine, și care va reuni mărturii istorice ale unor personalități din țară și din străinătate. Președinți, premieri, mari sportivi și oameni de cultură. Ultima baricadă a unui om de stat”, a mai notat Vulpescu.
„Drum bun, Domnule Președinte! Vă mulțumesc! O să îmi fie tare dor de dumneavoastră! Dumnezeu să vă ierte și să vă odihnească!”, a încheiat mesajul fostul consilier al lui Iliescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolile de inimă ucid tot mai multe femei. Și lucrurile se vor înrăutăți
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Cât costă o garsonieră de 11 metri pătrați din Cluj-Napoca: are baia pe casa scării
Mediafax
UNJR îi cere președintelui Nicușor Dan să retrimită în Parlament legea privind pensiile magistraților. Acuzații pentru premierul Ilie Bolojan
Click
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Forțe cosmice bizare, detectate pe o planetă din apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne