Prima pagină » Actualitate » Efectele reformei din ÎNVĂȚĂMÂNT: Peste 500 de unități școlare își pierd statutul de personalitate juridică

Efectele reformei din ÎNVĂȚĂMÂNT: Peste 500 de unități școlare își pierd statutul de personalitate juridică

Efectele reformei din ÎNVĂȚĂMÂNT: Peste 500 de unități școlare își pierd statutul de personalitate juridică
Zile libere plătite pentru părinți, dacă se închid școlile și grădinițele / foto cu caracter ilustrativ

Ministerul Educației a anunțat joi, 14 august, a anunțat că a ajuns în posesia propunerilor de reorganizare a rețelei școlare naționale și, potrivit acestui plan, 507 de unități școlare urmează a deveni structuri școlare arondate altor unități. Acest aspect nu presupune închiderea fizică a unităților. 

”În urma colaborării între autorităţile locale (primării) şi inspectoratele şcolare judeţene, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a primit propunerile de reorganizare a reţelei şcolare naţionale, pornind de la analiza iniţială, potrivit căreia circa 850 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică nu îndeplineau pragul minim de elevi/preşcolari prevăzut în Legea 141/2025.

Urmare a procesului de reorganizare, 507 unităţi şcolare cu personalitate juridică (aprox. 8,1% din numărul total de unităţi cu personalitate juridică existente) devin structuri şcolare arondate altor unităţi”, a trannsmis, joi, Ministerul Educaţiei.

Potrivit sursei citate, în cadrul procesului de reorganizare a celor 850 de unităţi şcolare, unele instituții s-au reorganizat prin fuziune între ele, iar altele s-au reorganizat cu unităţi şcolare care îndeplineau deja pragul minim de elevi/preşcolari prevazut în Legea 141/2025.

”Această schimbare de statut juridic nu presupune închiderea fizică a unităților de învățământ, nu obligă la relocarea activităților educaționale şi nu implică renunțarea la posturile existente, cu excepția celui de director din unitatea fără personalitate juridică”, a mai transmis instituția citată.

De asemenea, în contextul măsurilor fiscal-bugetare, ministerul a lăsat posibilitatea ca fiecare unitate administrativ – teritorială (UAT) să poată avea cel puţin o unitate de învăţământ cu personalitate juridică.

”Dincolo de urgenţa generată de criza fiscal-bugetară, prin acest demers se reduce din fragmentarea reţelei şcolare, generându-se astfel şi un efect subsecvent pozitiv, dar şi premisele unui proces mai eficient în stabilirea normelor didactice.

Având ca punct de pornire această experienţă impusă de criza fiscal-bugetară, se va face o analiză a modului de funcţionare implicat de această redimensionare a reţelei, iar acolo unde va fi nevoie de eficientizări, acestea se vor face prin coordonarea autorităţilor locale cu inspectoratele şcolare, pentru anii şcolari viitori”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Ministerul Educației a subliniat că ”absolut toate acţiunile care vizează reorganizarea reţelei şcolare au ca numitor comun interesul superior al copilului şi asigurarea unei educaţii incluzive de calitate, în contextul restrictiv impus de criza fiscal-bugetară”.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va comunica în mod constant în privinţa procesului de reorganizare a reţelei şcolare – pe măsură ce acest proces se finalizează în judeţe şi se actualizează informaţiile.

Foto: Envato


Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazia Măgarilor: oamenii s-au trezit cu o mulțime de măgari în curțile lor, prin oraș, dând buzna și la nunți sau alte petreceri
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Iubita lui Cristiano Ronaldo, în costum de baie în vacanța din Golful Persic
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Vreme mohorâtă la vot: Ploi slabe și 4-6 grade în București
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Pilot american de F-16, premiat pentru manevre excepționale împotriva rebelilor Houthi. Cum a supraviețuit unui baraj de ra
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Iată cum căsătoria te poate feri de obezitate!